Marea Britanie va exclude Huawei din rețeaua sa 5G
Guvernul britanic a anunțat marți că va exclude gigantul chinez al echipamentelor telecom Huawei din rețeaua sa 5G din cauza unui risc pentru securitatea Regatului, o înăsprire a poziției care ar putea exacerba tensiunile cu Beijingul, scrie AFP.
Achiziția de noi echipamente Huawei va fi interzisă de la finalul anului 2020 iar echipamentele existente vor trebui retrase până în 2027, a declarat ministrul însărcinat cu Cultura și Digitalul, Oliver Dowden, în fața Camerei Comunelor, la capătul unei reuniuni a Consiliului de Securitate Națională (NSC) prezidată de premierul conservator Boris Johnson.
„Cel mai bun mod de a securiza rețeaua noastră este ca operatorii să înceteze să folosească echipamente Huawei pentru construirea viitoarei rețele britanice 5G”, a subliniat ministrul.
Huawei a calificat drept „dezamăgitoare” decizia, apreciind într-un comunicat că este vorba de un act „politizat” și datorat „politicii comerciale americane”.
„Această decizie dezamăgitoare este o veste proastă pentru toți cei care au un telefon mobil în Regatul Unit, riscă să încetinească avansul digital al țării, să majoreze facturile și să sporească fractura digitală”, a afirmat un purtător de cuvânt al gigantului chinez al telecomunicațiilor.
Londra se află de mai multe luni sub presiunea puternică a administrației Trump, care acuză Huawei de spionaj în beneficiul Beijingului, acuzație negată de grupul chinez.
Relațiile dintre Regatul Unit și China sunt deja tensionate, după intrarea în vigoare a unei controversate legi privind securitatea, impusă de Beijing Hong Kong-ului.