Marga il ataca pe Adomnitei
Presedintele Consiliului Academic al UBB, Andrei Marga il critica pe Cristian Adomnitei pentru pachetul de legi conceput de minister. Potrivit lui Marga proiectele de lege nu se bazeaza pe studii sau analize ale sistemului, iar implementarea acestora va conduce la o regresie a invatamintului romanesc.
Andrei Marga sustine ca Ministerul Educatiei din anul 2007 este marcat de defectele abordarilor din perioda 2001-2005.
„S-a ajuns, din pacate, ca, sub acoperirea intelegerii ciocoiesti a democratiei, sa se ia decizii gresite, ce afecteaza pe nedrept soarta multor oameni. S-a ajuns, intr-un fel, sa se confirme din nou temerea exprimata altadata de Thomas Mann pentru situatia in care partea mai nepregatita ajunge sa conduca.
In fapt, tot felul de corigenti de odinioara au ajuns, la noi, sa decida educatia”, se arata intr-un comunicat transmis presei
O pozitie similara fata de pachetul de legi al lui Cristian Adomnitei, a fost exprimata si de catre Mircea Miclea