Sari direct la conținut

Maria Raducanu si Maxim Belciug in concert la Green Hours

HotNews.ro

Sambata, 1 februarie 2014, ora 20.00, Maria Raducanu (voce) si Maxim Belciug (chitara) se reintalnesc in concert pe scena de la Green Hours, pentru o seara de muzici felurite, cu flori de portocal, zori albe, fire de fosfor si luna. Vorba poetului Federico Garcia Lorca: cantecul vrea sa fie lumina…

Maria Raducanu si Maxim Belciug formeaza un duo cu totul inedit, cu roade muzicale dintre cele mai frumoase. Fiecare isi are propria cariera: Maria Raducanu este una dintre cele mai pregnante voci ale Romaniei de astazi, iar Maxim Belciug este emblematic pentru chitara clasica. Cu toate acestea, impinsi de dragostea lor pentru muzica facuta sincer, cu suflet, cei doi s-au regasit in mod constant intr-un proiect comun ce s-a plasat, inca de la debutul lor in duo, sub semnul autenticitatii emotiei.

De o tinuta undeva intre clasic si traditional, muzica lor nu e nici jazz si nici nu are pretentii autenticiste sau culte. Ci este expresia curata a unui genuin nelasat la voia intamplarii, capabil sa nasca in noi zvacnete pe care nu le mai stiam ale noastre de cand, in loc sa intelegem ce traim, traim doar ceea ce intelegem.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro