Mariah Carey vorbeste deschis despre copii, Britney si Barack Obama
Intr-un interviu in exclusivitate care va fi difuzat astazi de Entertainment Tonight, diva se destainuie, vorbind despre credinta in Dumnezeu, posibilitatea de a avea un copil, criza prin care trece Britney Spears si chiar despre sustinerea lui Barack Obama pentru presedintia SUA.
Acum, in timp ce viitorul album al sau, E=MC2, mai are putin pana la lansare, Mariah Carey, si-a gasit timp pentru a reflecta asupra vietii ei personale. Vedeta de 38 de ani a inceput din 2003 o relatie cu Mark Sudack, directorul executiv al casei de discuri, MonarC Entertainment, detinuta de artista si producatorul albumelor sale.
Pentru moment, planurile celor doi par sa nu includa si copii, desi cantareata nu exclude posibilitatea. „Evident, sa faci un copil este un angajament pe viata. Trebuie sa fiu foarte, foarte convinsa ca am ajuns intr-un moment in care ma pot concentra complet si ma pot dedica acestui lucru, sa fiu mamica, pentru ca este suficient de greu sa ai si un catel”, a declarat Carey.
„Stiti ceva, nu mi-am pierdut niciodata credinta in Dumnezeu, si asta este cel mai important. Pentru mine e ceva sacru, orice s-ar intampla”, sustine cantareata, referindu-se la esecul albumului „Glitter”. Atunci, Mariah a avut o cadere nervoasa si fizica, necesitand internarea. Amintindu-si de acest episod, Mariah face referiri la situatia curenta a colegei sale, Britney Spears. „Cred ca oricine iubeste muzica si este dedicat acestui joc poate sa faca ce vrea”, sustine vedeta.
Intrebata daca si-a ales un candidat favorit pentru presedintie, Carey raspunde raspicat „Da, evident. E o alegere personala dar e foarte evidenta”. Apoi Mariah citeaza sloganul electoral al lui Barack Obama, „Yes we can!”.
Noul album al artistei, E=MC2 este programat pentru lansare in magazine in 15 aprilie. Primul single de pe album, „Touch my body” a fost difuzat in premiera in 12 februarie.