Sari direct la conținut

Mariana Miclăuş, noul director general provizoriu al Metrorex

HotNews.ro
Metroul bucurestean , Foto: metrorex.ro
Metroul bucurestean , Foto: metrorex.ro

Mariana Miclăuş va fi, începând de marţi, noul director general provizoriu al Metrorex, după expirarea contractului de mandat al actualului director, Marin Aldea.

„Astăzi, 11 noiembrie 2019, Consiliul de Administraţie al Metrorex a luat act de expirarea contractului de mandat de director general provizoriu al domnului Marin Aldea. În conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată prin Legea nr. 111/2016, în aceeaşi şedinţă, Consiliul de Administraţie a mandatat-o pe doamna Mariana Miclăuş să îndeplinească atribuţiile de director general provizoriu, începând cu data de 12.11.2019″, se arată într-un comunicat al Metrorex transmis luni și citat de Agerpres.

Mariana Miclăuş a condus, în cadrul Metrorex, Serviciul Managementul Finanţărilor Externe, având o experienţă de peste 30 de ani în cadrul societăţii.

„Menţionăm că de la înfiinţarea Metrorex, este pentru prima dată când poziţia de director general este ocupată de către o doamnă”, precizează compania.

Marin Aldea a preluat mandatul de director general interimar al Metrorex, începând din 3 iulie 2019, dar a mai fost director general în perioada decembrie 2015 – noiembrie 2017, selectat şi numit în conformitate cu OUG 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

CITEȘTE ȘI:

Şeful Metrorex: Promit că metroul din Drumul Taberei va circula în decembrie, altfel îmi dau demisia

Primarul sectorului 6: Îmi mut biroul pe şantierul metroului Drumul Taberei, altfel nu cred că se termină în decembrie

Metroul din Drumul Taberei nu va fi gata nici anul acesta. Anunțul noului ministru al Transporturilor și explicațiile confuze ale lui Cuc

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro