Marile burse europene au deschis pe plus luni, pe fondul imbunatatirii sentimentelor privind sectorul bancar din SUA
Principalele burse europene au deschis in crestere luni, pe fondul avansului titlurilor financiare, ca urmare a imbunatatirii sentimentelor investitorilor privind sanatatea sectorului bancar din SUA, potrivit Reuters. Sefii Citigroup, Bank of America si JPMorgan Chase au anuntat saptamana trecuta ca bancile pe care le conduc au fost profitabile in primele doua luni ale anului, in incercarea de a domoli temerile legate de posibilitatea nationalizarii acestui sector.
La ora 8:16 GMT, indicele pan-european FTSEurofirst 300 se aprecia cu 1,7%, la 714,18 puncte, dupa ce in sesiunea anterioara a castigat 0,8%. De la inceputul acestui an, indicele a pierdut insa 14%, dupa ce a coborat cu 45% in 2008.
Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra, crestea in deschidere cu 0,81%, la 3.784,16 puncte, iar indicele CAC 40 jucat la Bursa din Paris avansa cu 1,83%, pana la 2.755,05 puncte, potrivit AFP. La Bursa din Frankfurt, indicele Dax urca cu 2,0%, ajungand la 3.954 puncte.
Bursa din Tokyo a terminat sedinta de luni in crestere cu 1,8%, cel mai ridicat nivel de inchidere din ultimele 30 de zile – tendinta generata de evolutia pozitiva a actiunilor din sectorul bancar. Potrivit France Presse, indicele Nikkei 225 a crescut cu 1,78% ajungand la nivelul de 7.704,15 puncte, iar indicele Topix a castigat, la randul sau, 2,40% atingand valoarea de 741,69 puncte.
Vineri, bursele americane au inchis pe plus, impulsionate de vestile bune din sectorul bancar si farmaceutic, realizand cea mai buna saptamana din noiembrie 2008. Indicele Dow Jones Industrial a crescut cu 0,75% inchizand la nivelul de 7.223,98 puncte, iar Nasdaq Composite a avansat cu 0,38%, pana la valoarea de 1.431,51. Standard & Poor’s 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a castigat 5,81 puncte (0,77%), atingand valoarea de 756,55 puncte in momentul inchiderii.