Mario Draghi: Operatiunile BCE de a asigura lichiditati bancilor din zona euro sunt eficiente
Masurile exceptionale ale Bancii Centrale Europene (BCE) de a asigura lichiditati bancilor din zona euro sunt eficiente, a declarat Mario Draghi, presedintele BCE, citat de AFP.
„Vedem multe evolutii pozitive” in urma recentelor masuri neconventionale, a spus Draghi, referindu-se la imprumutul urias de 489 miliarde de euro oferit unui numar de 523 banci din zona euro, la o dobanda de 1%.
El a mai aratat ca aceste imprumuturi vor proteja bancile impotriva riscului de a ramane fara lichiditati si le ofera timp pentru a se conforma cerintelor Autoritatii bancare europene in ceea ce priveste capitalizarea.
In plus, randamentele obligatiunilor emise de statele din zona euro „au scazut semnificativ, asa cum am vazut astazi”, a adaugat Draghi, facand referire la emisiunile Italiei si Spaniei.
Mario Draghi a mai afirmat ca bancile care au imprumutat sume uriase de la BCE nu sunt aceleasi care utilizeaza facilitatea de depozit pe o zi.
Depozitele bancilor din zona euro la Banca Centrala Europeana au atins valori record in ultimele saptamani, in pofida dobanzii de doar 0,25%, ceea ce sugereaza ca bancile prefera sa isi pastreze surplusul de lichiditate la BCE in loc sa se imprumute intre ele.