Sari direct la conținut

Mark Zuckerberg, cofondatorul Facebook, si sotia sa asteapta o fetita

HotNews.ro
Mark Zuckerberg si sotia sa , Foto: Agerpres/AP
Mark Zuckerberg si sotia sa , Foto: Agerpres/AP

Mark Zuckerberg, cofondatorul Facebook, si sotia sa, medicul Priscilla Chan, vor fi parintii unei fetite, potrivit anuntului pe care acesta l-a facut vineri, pe contul sau de pe reteaua de socializare, in care a adaugat ca sarcina este destul de evoluata, fiind in afara oricarui risc, informeaza Mediafax.

Cei doi, casatoriti din anul 2012, au mai incercat sa aiba copii, insa primele trei sarcini nu au putut fi duse la bun sfarsit, a mai scris Zuckerberg, in varsta de 31 de ani, pe Facebook, fara a preciza cand va naste sotia sa.

„Speram ca, impartasind experienta noastra, vom da mai multor oameni aceeasi speranta pe care am avut-o noi si ii vom ajuta sa se simta confortabil vorbind despre problemele lor”, a mai scris Zuckerberg, care deseori isi foloseste contul pentru a face anunturi profesionale si personale.

„Incepi sa-ti faci planuri si acestea sunt spulberate. Cei mai multi nu vorbesc despre pierderile de sarcina, temandu-se ca acest lucru le va afecta imaginea, asadar, se chinuie de unii singuri”, a adaugat acesta, completand ca Priscilla, in varsta de 30 de ani, si copilul sunt sanatosi si ca va face mai multe anunturi in perioada ramasa pana la nastere.

„In timpul ecografiei, ea (fatul, n.r.) chiar a ridicat degetul mare, ca un ‘like’, asa ca sunt convins ca seamana cu mine”, a mai scris Zuckerberg.

Mark Zuckerberg si Priscilla Chan s-au cunoscut la Universitatea Harvard, unde au fost colegi, si au avut o relatie de peste zece ani inainte de a se casatori.

Potrivit publicatiei Forbes, Mark Zuckerberg ocupa pozitia a 16-a in clasamentul celor mai bogati oameni din lume, in acest an, avand o avere estimata la 33,4 miliarde de dolari.

Facebook este cea mai mare retea de socializare din lume, avand 1,35 miliarde de utilizatori activi in fiecare luna, fapt care inseamna ca aproape jumatate din populatia conectata la internet la nivel mondial foloseste aceasta platforma macar o data pe luna, dupa cum relata la sfarsitul lunii octombrie 2014 publicatia The Wall Street Journal.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro