Sari direct la conținut

Mărturii ale unor ruși care au demonstrat împotriva războiului: De la bătaie, la tortură, tactici de intimidare și amenințări

HotNews.ro
Protestatar retinut la Moscova, Foto: Evgeny Odinokov / Sputnik / Profimedia
Protestatar retinut la Moscova, Foto: Evgeny Odinokov / Sputnik / Profimedia

Protestatari ruși care au fost arestați pentru că au demonstrat împotriva războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina au povestit cum au fost bătuți sau amenințați, unii fiind presați să fugă din țară chiar înainte ca Putin să declare deschisă vânătoarea de ”trădători”, relatează Guardian care a stat de vorbă cu unii dintre aceștia.

Activiștii anti-război fuseseră deja supuși unor presiuni tot mai mari: de la tortura poliției, la tactici de intimidare sau amenințări cu violul.

La începutul lunii martie, într-o secție de poliție din Moscova, o protestatară a reușit să înregistreze propria bătaie și amenințările polițiștilor pentru că participase la demonstrațiile pașnice care s-au soldat cu aproape 15.000 de rețineri.

“Unde studiezi?”, o întreabă un polițist pe fata care a reușit să înregistreze momentul interogării din secția de poliție, publicând ulterior întreaga înregistrare.

Fata nu răspunde și este lovită.

“O să ai o mică vânătaie. Ridică-te, încearcă să îți amintești”, continuă anchetatorii.

Apoi o lovesc din nou.

Într-un interviu pentru Guardian, o altă studentă, Anastasia (18 ani), a povestit cum a fost amenințată ore întregi în timpul arestului pentru simplul fapt că a ieșit în stradă și a strigat ”Nu războiului!”

“Mi-au spus că mă vor bate și că ne vor arunca printre oamenii străzii, că ne vor viola”, povestește Anastasia. Fata spune că ea nu a fost bătută, însă ofițerii au devenit tot mai violenți pe măsură ce protestatarii arestați refuzau să coopereze.

“Cred că ne-ar fi spus orice ca să ne facă să semnăm (ordinul judecătoresc) …ca să scape de noi”.

“Ne privește pe toți (ceea ce a spus Vladimir Putin despre trădători și fasciști –n.red). Este un atac la adresa tuturor celor care sunt împotriva acestui război”, a mai povestit Anastasia.

Alți ruși care au avut curajul să critice public acțiunile regimului Putin au decis să fugă din țară. Este cazul criticului de teatru Marina Davydova care s-a trezit într-o bună zi cu litera Z desenată la intrarea în casă (simbolul așa-zisei operațiuni militare speciale din Ucraina- n. red). Femeia suspecta că telefonul este interceptat, iar prietenii au sfătuit-o să plece din țară.

Femeia a fost printre primele voci critice la adresa războiului, publicând o petiție online. Acum primește o avalanșă de amenințări pe e-mail.

Mai mult, momentul în care și-a părăsit casa cu scopul de a pleca din țară a fost înregistrat și publicat online. La vamă a fost din nou interogată.

Rapiditatea cu care totul s-a schimbat radical a surprins-o. “Acum o lună nu mi-aș fi putut imagina așa ceva”, a spus ea pentru Guardian, dintr-o locație din Europa ce nu a fost dezvăluită.

”Înainte, o astfel de retorică (discursul lui Putin referitor la trădători- n.red) ar fi fost folosită doar de extremiști, iar acum este rostită chiar de președintele țării. Este teribil”, a mai spus Marina Davydova.

Vineri, Nexta relata că Duma de stat intenționează să introducă pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru ”trădare”. În prezent, aceasta este pedepsită cu închisoare de la 12 la 20 de ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro