Marturiile socante ale copiilor din Miroslava tinuti in lanturi de parinti
Desi abia au implinit varsta scolarizarii, cei doi copii din Miroslava care au fost gasiti legati cu lanturi de pat, au facut dezvaluiri cutremuratoare in fata anchetatorilor.
„Noaptea, tata nu este acasa, se duce la curve”
Casnicia sotilor Gradinaru din Miroslava nu a fost una din cele mai fericite: o casnicie tipica pentru familiile sarace, cu multi copii de intretinut, in conditiile in care obtineau venituri reduse. Au fost casatoriti 10 ani, au avut impreuna cinci copii, din care unul a murit cand avea 2 luni.
S-au despartit temporar, pentru un an si jumatate, pe cand femeia era insarcinata cu Gheorghita, baietelul gasit legat in lanturi. Insa faptul care a socat opinia publica a fost metoda prin care acestia isi cresteau copiii. Cand plecau de acasa, dar chiar si atunci cand dormeau impreuna cu copiii in casa, ii legau in lanturi, cu lacate, de piciorul patului.
„Noi eram legati chiar daca parintii erau acasa, tot ne legau, timp in care se culcau. Noaptea, tata o bate pe mama, am vazut si noi intr-o zi cum o batea cu pumnul in burta”, a povestit Maria, fetita de 7 ani.
Gheorghita, fratele sau mai mic cu un an, a spus un lucru absolut socant pentru varsta lui: „Noaptea, tata nu este acasa, se duce la curve, dar vine dimineata, inainte de a ne trezi noi”.
Ieseau pe geam
Vecinii familiei Gradinaru din Miroslava i-au vazut pe cei doi copii de mai multe ori cum ieseau pe geam din casa, legati cu lanturi. Cornel Molocia a relatat ca l-a vazut pe baietel spargand geamul, apoi a iesit afara, a stat cam un sfert de ora, iar apoi a intrat in casa.
Pe 2 iulie, Ionel Voinescu, venit la niste rude in Miroslava, i-a vazut afara pe cei doi copii, a adus un patent, un cleste si un ciocan sa le scoata lanturile cu lacate, l-a desfacut pe cel al fetitei, dar pe cel cu care era legat baiatul nu l-a putut desface.
„Adormeam si legati de pat”
„Mama nu era acasa cand ne lega tata la maini si la picioare. Cand tata era la munca, mama ne dezlega. Cand venea si cauta cheile, spunea ca a venit Daniel, fratele tatei, si le-a luat. Cat timp eram legati, nu mancam. Mancam paine goala, dar inainte de a fi legati”, si-a amintit Maria.
Dupa ce erau legati, copiilor li se punea alaturi o oala in care sa isi faca nevoile, o strachina in care mama le punea bors sau lapte si o cana cu apa, care trebuia sa le ajunga o zi intreaga. „Cateodata, manca doar Maria. Adormeam si legati de pat”, a povestit Gheorghita. „Tata a spus la Politie ca ne leaga pentru ca nu suntem cuminti.
Cand a venit preotul acasa, eram dezlegati si ne-a spus mama sa nu ii spunem ca am fost legati. La noi nu venea nimeni, pentru ca tata nu voia acest lucru. Nu permitea nimanui acest lucru, nici macar bunicii nu veneau”, a mai spus Maria.
Asistenta medicala, incriminata de copii
Camelia Macovei, asistenta medicala la cabinetul medicului de familie din Miroslava, a fost incriminata de cei doi copii, care au spus ca aceasta i-a vazut cum sunt legati. „Doamna asistenta a venit sa faca injectie surorii mici, i-a facut atunci si lui Gheorghita, care era legat cu lanturi”, si-a amintit Maria.
Pe baza declaratiilor fetitei, a fost chemata la audieri si asistenta, care si-a sustinut nevinovatia. „Cu siguranta cei doi minori nu erau legati cu lantul. In caz contrar, m-as fi deplasat urgent la Politie.
Usa camerei in care se aflau copiii era acoperita cu haine, nu i-am vazut, erau in cealalta camera, nu am auzit voci si nici nu i-am vazut pe acestia sa prezinte semne de violenta”, a declarat aceasta. Procurorii au dispus ca, in cazul asistentei cercetarile, sa fie continuate de Politie, pentru neglijenta in serviciu.
Mama, cercetata penal, la fel ca tatal
Si in cazul Paulei Gradinaru, mama copiilor, cercetarile vor fi continuate de Politie, sub aceleasi acuzatii, de rele tratamente aplicate minorului si lipsire de libertate in mod ilegal. A stiut tot timpul ce se intampla cu copiii ei, dar nu a incercat sa faca nimic, acceptand sa mearga la culcare si sa-i lase legati cu lanturi de piciorul patului.
Ea a sustinut ca, in dimineata zilei de 2 iulie, cand politistii i-au gasit pe copii legati, se afla la Judecatorie, unde tocmai voia sa depuna actiune de divort. I-a spus sotului ca se duce la piata. Cand a fost sunata de vecini si a ajuns acasa, ea avea o cheie, cu care s-a deschis lacatul de la lantul cu care era legata fetita. „Nu stiu de ce cheia s-a potrivit la lacat.
Eu aveam o cheie de la terasa din piata Alexandru, unde lucram”, a sustinut aceasta.
Femeia a mai sustinut ca voia sa dea divort, pentru ca sotul nu dadea bani pentru intretinerea copiilor. Cand a plecat, a afirmat ca acasa ramasesera sotul, cumnatul si cei trei copii.
„Tin la mine mai mult ca la mama lor”…
Marius Mihai Gradinariu a avut pozitii oscilante in timpul anchetei. Mai intai a declarat ca, in dimineata acelei zile, la ei acasa a venit fratele lui geaman, care avea o sacosa in care se aflau lanturile si ca acesta i-ar fi legat copiii, ca sa se razbune. Anchetatorii i-au confruntat pe cei trei, Paula, Marius Mihai si Dumitru Dan, rezultand ca tatal minte.
Fratele geaman se afla atunci intr-o comuna din Vaslui, venind acasa abia atunci cand a auzit povestea de la vecini. Apoi, Marius Gradinaru a spus ca i-a legat spre binele lor, pentru ca erau obraznici. „Nu cred ca au spus ca vor sa ma bata cand vor creste mari, pentru ca tin la mine mai mult ca la mama lor”, a comentat tatal.
„Cresc eu mare si am sa-l bat pe tata!”
Copiii spun insa altceva: „Tata bea vin si bere. In fata noastra, bea si suc, cand suntem legati, dar nu ii cerem, pentru ca ne este frica ca ne bate”.
In prezent, copiii familiei Gradinaru sunt dati in grija unor asistenti maternali. Niciunul din ei nu vrea sa vina acasa.
„Nu mi-e dor de tata, ca e rau”, a mai spus Maria, iar Gheorghita a completat: „Nici mie nu mi-e dor de tata”. Mai mult, Maria si-a revarsat la un moment dat toata ura stransa impotriva tatalui: „Cresc eu mare si am sa-l bat pe tata. Am sa merg la munca si nu am sa-i dau niciun ban tatei”.