Maşină lovită de un tren de călători, în Dâmboviţa. O persoană a murit, mai mulți călători au suferit atac de panică
O persoană a murit, joi, după ce maşina în care se afla a fost lovită de un tren de călători, în judeţul Dâmboviţa. Trei călători au suferit atacuri de panică, dar au refuzat transportul la spital.
„În jurul orei 17:45, am fost solicitaţi să intervinim în urma unui accident feroviar produs în oraşul Găeşti, unde un autoturism a fost acroşat de un tren. În urma evenimentului a fost identificată o persoană încarcerată, în stare de inconştienţă”, a transmis, joi, ISU Dâmboviţa.
Victima a fost extrasă din autoturism, dar a fost declarată decedată de către echipajele medicale.
100 de călători în tren
În tren se aflau aproximativ 100 de călători. Potrivit ISU, trei dintre ei au prezentat simptome de atac de panică. Aceștia au primit asistență medicală la fața locului, dar au refuzat ulterior transportul la spital.
Conform Observator News, la volanul mașinii se afla o femeie.
Polițiștii efectuează acum cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului rutier.