Matematicianul american John Nash, castigator al unui premiu Nobel pentru Economie si sursa de inspiratie pentru filmul "A Beautiful Mind", a murit intr-un accident de masina
Matematicianul american, John Nash, al carui poveste a fost subiectul filmului de Oscar „A beautiful Mind”, a murit intr-un accident de masina, informeaza BBC citand presa locala locala. John Nash, castigator al unui premiu Nobel in Economie in 1994 pentru doctoratul sau de 27 de pagini, este renumit pentru munca sa asupra teoriei jocurilor.
John Nash (86 de ani) si sotia lui, Alicia, au murit duminica, dupa ce taxiul cu care calatoareau a fost implicat in accident, in New Jersey.
Matematicianul a castigat in anul 1994 Nobelul pentru Economie.
Descoperirile sale din domeniul matematicii si lupta sa cu schizofrenia au facut subiectul filmului „A Beautiful Mind”, premiat cu un Oscar.
Potrivit presei locale, e posibil ca cuplul sa nu fi purtat centuri de siguranta in momentul accidentului.
Nash s-a casatorit cu Alici Larde in 1957, pe cand el era o stea in ascensiune in lumea matematicii.
La 22 de ani si-a luat doctoratul cu o lucrare de 27 de pagini ce avea sa influenteze decisiv teoriile economice ale secolului 20. A continuat ca matematician la MIT pana in 1959, cand s-a imbolnavit grav: schizofrenie paranoida, una dintre cele mai dure boli mintale.
Au urmat 25 de ani de internari fortate in spitale de psihiatrie, de vagabondaj si somaj. Cei doi au divortat in 1962 insa au ramas apropiati, iiar in 2001 Alicia si John Nash s-au recasatorit.
In 1994, atunci cand a primit premiul Nobel pentru doctoratul sau de 27 de pagini, John Nash era somer. La insistentele prietenului sau, matematicianul Harold Kuhn, Universitatea Princeton a creat rapid titlul de „Visiting Research Collaborator” pentru ca Nash sa poata avea o titulatura oficiala la ceremonia de primire a premiului.
Tot Kuhn, alaturi de alti matematicieni mai tineri, a insistat pe langa comitetul Nobel ca lui Nash sa nu-i fie refuzat premiul din motive de sanatate. Totusi, spre deosebire de ceilalti laureati, John Nash nu a primit invitatia traditionala din partea comitetului Nobel de a tine o conferinta.
La inceputul acestei saptamanii, John Nash a primit Premiul Abel, o alta distinctie prestigioasa in domeniul matematicii.