Materia neagra ar putea interactiona cu alte forte decat cea gravitationala – studiu
Materia neagra, o materie ipotetica ce ar forma 85% din universul nostru, ar putea interactiona cu alte forte decat cea gravitationala, potrivit unor cercetatori care si-au publicat marti studiile intr-o revista britanica, scrie AFP.
„Am descoperit pentru prima oara ca (…) ar putea afecta lucrurile din jurul ei de o alta maniera, prin intermediul altor forte”, a afirmat Richard Massey, astrofizician la Institute for Computational Cosmology al Universitatii din Durham, Marea Britanie.
Teoretizata de fizicieni in anii 1930, materia neagra este invizibila iar existenta sa este dedusa indirect, prin intermediul efectelor sale gravitationale asupra materiei vizibile.
„Este jenant cat de putine lucruri stim” despre materia neagra, comenteaza Massey, care este si co-autorul studiului publicat de Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.
„Pana in prezent, nu stiam aproape nimic, acum am adaugat un mic element de intelegere”, afirma el.
Plecand de la observatiile realizate cu ajutorul telescopului Hubble si al Very Large Telescope (VLT) al Observatorului european austral (ESO), o echipa internationala de oameni de stiinta a analizat coliziunea a patru galaxii, situate in centrul unui cluster de galaxii, la 1,3 miliarde de ani lumina de Terra.
Ei au remarcat ca o aglomerare de materie neagra se afla mult in spatele uneia dintre galaxiile pe care o inconjura, o intarziere estimata la 5.000 de ani lumina.
„Daca (materia neagra) a fost incetinita in timpul coliziunii, aceasta ar putea fi primul indiciu al unei dinamici”.
„Este ca si cum ati merge printr-o ceata si ati intra in frecare cu aceasta ceata, ceea ce va impiedica sa avansati”, a explicat el.
„Materia neagra (a galaxiei) a luat o traiectorie diferita si a sfarsit intr-un loc diferit”, a continuat acesta, afirmand ca fenomenul este surprinzator deoarece „nu vedem acest lucru la nicio alta galaxie”.