Matthew McConaughey și Woody Harrelson ar putea să fie frați vitregi. Tatăl, un ucigaş plătit
Matthew McConaughey spune că el şi prietenul său apropiat Woody Harrelson se gândesc să facă un test ADN după ce şi-au dat seama că ar putea fi fraţi, scrie The Guardian.
McConaughey a dezvăluit, în podcastul Let’s Talk Off Camera al lui Kelly Ripa, că cei doi actori au aflat de la mama lui că îl cunoştea pe tatăl lui Harrelson, posibil intim.
„Ştii, de unde încep şi unde se termină el şi unde începe el şi unde mă termin eu, a fost întotdeauna ca o linie neclară”, a spus actorul în vârstă de 53 de ani.
- „Şi asta face parte din relaţia noastră, nu? Copiii mei îi spun unchiul Woody. Copiii lui îmi spun unchiul Matthew. Şi vezi poze cu noi şi familia mea crede că multe poze în care apare el sunt eu. Familia lui crede că multe poze în care apar eu sunt el.
- În Grecia în urmă cu câţiva ani, vorbeam despre cât de apropiaţi suntem şi familiile noastre. Şi mama mea era acolo şi a spus: „Woody, l-am cunoscut pe tatăl tău”. Toată lumea era conştientă de elipsele pe care mama le-a lăsat după acel „l-am cunoscut”. Era un l-am cunoscut încărcat”, a povestit actorul.
McConaughey a spus că acel comentariu i-a motivat pe cei doi actori să investigheze istoria familiei lor.
„Am continuat să analizăm ce înseamnă acel „cunoscut” şi am făcut nişte calcule şi am aflat că tatăl lui Harrelson era în permisie în acelaşi timp în care mama şi tatăl meu erau la al doilea divorţ. Apoi există posibile chitanţe şi locuri din vestul Texasului, unde ar fi putut fi o adunare, o întâlnire sau un moment în care s-au cunoscut”.
Tatăl lui Harrelson, Charles, a fost un ucigaş plătit care a fost condamnat pentru prima dată în 1960 pentru jaf armat.
A fost închis în 1973 pentru crimă şi eliberat după cinci ani pentru bună purtare.
În 1981 a primit două condamnări pe viaţă pentru asasinarea unui judecător de district. De asemenea, el a susţinut că l-a asasinat pe John F Kennedy şi a murit în închisoare în 2007.
Într-un interviu din 2012 pentru The Guardian, Harrelson a spus că s-a înţeles cu tatăl său „destul de bine”, adăugând: „Părinţii mei s-au despărţit de tineri, el nu era prea mult prin preajmă”.
Atât McConaughey, cât şi Harrelson, în vârstă de 61 de ani, au câte doi fraţi.
Au apărut împreună pe ecran în filmul „EDtv” şi în serialul „True Detective” şi urmează să se reunească într-un serial de comedie Apple TV+ numit „Brother from Another Mother”, în care joacă versiuni ficţionale ale lor trăind împreună într-o fermă din Texas. Serialul nu are încă stabilită o dată de lansare.
McConaughey a spus că încă dezbat dacă vor face sau nu un test ADN pentru a confirma legătura dintre ei. (news.ro)