[Medici buni] Dr. Victor Radu, chirurg de excelență la MedLife: „Dacă nu tratezi pacientul cu empatie, oricare ar fi suferința lui, te desființezi pe tine, ca medic“ (VIDEO)
Dr. Victor Radu este chirurg generalist și provine dintr-o familie cu multe generații de medici. Deși are titluri profesionale și universitare și se bucură de recunoaștere la nivel internațional, își consolidează încă visul pe care și l-a setat în anii 2000, când a decis să rămână să profeseze în țară: „să nu existe nimeni – cel puțin în România – care să știe mai multe decât mine în domeniul chirurgiei peretelui abdominal“. Iar dr. Radu este în prezent singurul chirurg român cu diploma de onoare în noua specialitate înființată în 2021 numită Chirurgia Peretelui Abdominal. A înființat un Centru de Chirurgie a Peretelui Abdominal în cadrul MedLife Life Memorial Hospital, cu acreditare internațională, unde aproape lunar, chirurgi din întreaga lume intră în sala de operație împreună cu dr. Radu ca să-i deprindă procedeele chirurgicale. Așadar, visul său este împlinit. Cu toate astea, încă învață, pentru că „dacă consideri că nu mai ai ce să înveți e momentul să te retragi“.
În anii 2000, România a fost la un pas să piardă un chirurg de excelență. După ce a terminat rezidențiatul și a trecut examenul de medic specialist pe prima poziție, dr. Victor Radu și-a căutat fără succes timp de cinci ani un loc de muncă în țară, însă i s-a ivit oportunitatea de a profesa în străinătate. Norocul a fost că exact în perioada în care își pregătea documentele pentru emigrare, a aflat că se construiește un spital privat în București.
Era vorba despre primul spital din Sistemul MedLife. „M-am construit pe mine însumi în paralel cu construcția spitalului și mă bucur că am luat decizia să rămân, pentru că mediul și cadrul spitalicesc în care m-am dezvoltat mi-au permis să fac ceea ce am vrut să fac“, spune dr. Radu.
România, „o țară cu potențial fantastic“
Practic, odată cu decizia de a rămâne să profeseze în țară, medicul și-a recăpătat încrederea în România, „o țară cu un potențial fantastic datorită câte unui peștișor zburdalnic care înoată contra curentului și răzbește să treacă de bariere“.
De altfel, dr. Radu a contribuit și la încrederea în România a celor din afara țării. Aproape lunar, chirurgi din Norvegia, Suedia, Finlanda, Belgia, Danemarca, Germania, Marea Britanie, Austria, Polonia, Cehia, Slovacia, Croația, Slovenia, Grecia, Bulgaria, Turcia, Israel vin în România, îl asistă în sala de operație din Spitalul MedLife, ca să-i învețe tehnicile.
Performanță recunoscută internațional. „Scopul nostru este de a reconstrui viața de dinainte de afecțiunea de care pacientul suferă“
Chiar dacă profesează în România, numele doctorului Victor Radu este internațional. De ce? În primul rând, pentru că de numele său sunt legate mai multe premiere chirurgicale în România și chiar în Europa.
Cel mai recent exemplu: a „importat“ în Europa cea mai modernă tehnică chirurgicală de reconstrucție a peretelui abdominal (eTEP/eTEP-TAR), la scurt timp după publicarea acesteia în Statele Unite ale Americii de chirurgul Igor Belyansky, prieten cu dr. Radu.
În plus, dr. Victor Radu a dovedit că întrunește criteriile internaționale de performanță în domeniul în care activează: onestitate profesională, deschiderea de a împărtăși cu ceilalți colegi din segmentul de chirurgie parietală toate detaliile tehnicilor chirurgicale, o rată redusă de recidivă și o calitate crescută a vieții pacientului după operație. „Ne referim la durerea postoperatorie, la recuperarea cât se poate de rapidă, pentru că scopul nostru, al chirurgilor care practică o chirurgie reconstructivă, este de a reconstrui viața de dinainte de afecțiunea de care pacientul suferă.“
3 calități esențiale ale medicului bun
Dr. Victor Radu consideră că este esențial ca un medic bun să îndeplinească trei criterii, dincolo de calitatea de bază, cea de foarte bun profesionist:
1. „Să fii onest cu tine însuți și cu pacientul. M-am ghidat în viață după următorul cuvânt al Sfântului Marcu Ascetul: «Fă tot ce ține de tine și Dumnezeu va ajuta bunăvoința ta».“
2. „Să fii cald, empatic. Pacientul nu vine de plăcere la medic, vine cu o suferință, indiferent care este aceea. Poate să vină cu o unghie încarnată sau cu o formațiune tumorală malignă. Dacă nu tratezi pacientul cu empatie, oricare ar fi suferința lui, chiar dacă e vorba de o unghie încarnată, te desființezi pe tine, ca medic. Pentru că în momentul acela, cea mai mare suferință a omului este acea unghie încarnată.“
3. Smerenia: „Să nu te gândești niciodată că reușita actului terapeutic este o reușită care să-ți aducă o coroniță pe cap. Gloria sau recunoașterea trebuie să fie un obiectiv nici măcar secundar, undeva la baza listei, pentru că recunoașterea vine singură în urma rezultatelor pe care le obții. Și le poți obține plecând, evident, de la un foarte bun nivel al cunoașterii profesionale“.
***
Articolul face parte din campania “Știi un medic bun”, un demers MedLife care își propune să portretizeze medicii care fac zi de zi România bine, construind un mâine mai bun. Sunt mii sau poate zeci de mii de medici buni în România, care, dincolo de talent, vocație, experiență, intuiție și abilități, sunt în primul rând OAMENI.
Medicii MedLife nu sunt doar buni profesioniști, ci și oameni buni, cărora le pasă și care iubesc, la rândul lor, oamenii. Medici pentru care îngrijirea sănătății tale e mai mult decât o profesie, e o chemare.
„Știi un medic bun?”, o campanie MedLife de redescoperire a Încrederii în România.
Articol susținut de MedLife