Medicii de familie, sanctionati pentru tratamente nejustificate Pacientii fantoma
Loviti in buget
Numai in luna iunie, 18 medici din judet au fost sanctionati financiar cu 10, pina la 15% din suma care le revenea pentru fiecare pacient, sau le-au fost retrasi banii aferenti examenelor anuale nejustificate.
Printre cei care au avut de suferit de pe urma controalelor efectuate de Casa de Asigurari se numara Isabela Bratu (Cerasu), Corina Drusu (Ploiesti), Marilena Ene (Slanic), Corneliu Hoffberger, Alexandra Ionescu (Ploiesti), Carmen Sirbu (Cerasu), Felicia Constantinescu (Valenii de Munte), Octavian Lazar (Breaza), Mihail Pirlog (Breaza), Cristina Androne (Cimpina), Gabriela Ene (Ploiesti), Emil
Alexandru (Drajna), Indiana Brebeanu (Telega), Cristina Comisel (Chiojdeanca), Ion Matei (Gornet Cuib), Nicolae Pacescu (Ploiesti) si Roxana Braica (Ploiesti). Oficial, acestia nu au respectat contractul de furnizare de servicii medicale sau au lipsit nejustificat de la program. Au existat si situatii in care pacientii figurau pe listele medicilor de familie, desi acestia murisera de ani buni.
In astfel de cazuri, CASS a refuzat sa deconteze serviciile medicale prestate doar pe hirtie.
Casa de Asigurari reactioneaza
De la inceputul acestui an, o serie de medici de familie au fost sanctionati de mai multe ori. Dr. Cristina Comisel a primit sanctiuni trei luni la rind (ianuarie-martie), iar dr. Irina Iascov de patru ori (februarie – mai).
Alaturi de ei au mai primit sanctiuni financiare si medicii Emilia Stratulat (Fintinele), Doru Alexandru (Drajna), Maria Leanca (Izvoarele), Elena Oprescu (Magurele), Elena Cojan (Aricestii Rahtivani), Cornelia Zamfir (Plopeni), Radu Dan (Tataru), Cristina Raduta (Vilcanesti), Lilia Sanduleac (Gornet Cuib) si Marilena Bogdan (Starchiojd).
Reprezentantii Casei de Asigurari de Sanatate spun ca medicii de familie au incheiat un contract pe care sint obligati sa-l respecte. „Nu e normal sa tratezi morti sau sa eliberezi, pe acelasi nume, cite cinci retete intr-o luna”, ne-a declarat directorul acestei institutii, Gheorghe Alexandru.
Nu sintem vinovati
Daca majoritatea medicilor sanctionati a refuzat sa-si exprime punctul de vedere, doctorul Marilena Bogdan, care deserveste 2.200 de pacienti in comuna Starchiojd, ne-a relatat un fapt incredibil. „Ma numar printre medicii care au fost sanctionatI degeaba. Sa va explic de ce. Eu am avut doi pacienti cu numele de Popescu Gheorghe, nascuti in acelasi an: 1932.
In 2003 unul dintre ei a murit, iar eu am facut o adresa la CASS in care solicitam scoaterea sa de pe lista. Probabil ca hirtia aceea s-a ratacit, iar eu m-am trezit in urma unui control ca am o datorie de 58 RON dupa ce si celalalt pacient, aflat in viata, a fost scos de Casa de pe lista mea! In acest caz, cine e vinovat?” se intreaba medicul, care incaseaza 1,7 RON/luna pentru fiecare pacient.