Sari direct la conținut

Medicii din toata tara nu mai elibereaza retete compensate si gratuite, incepand de joi

HotNews.ro

Medicii de familie nu mai elibereaza, incepand de joi, retete compensate si gratuite si nici bilete de trimitere sau concedii medicale, din cauza ca nu au semnat contractul-cadru cu Casa de Asigurari, a anuntat presedintele Patronatului Medicilor de Familie, Doina Mihaila, citata de Agerpres.

„Vom consulta pacientii, ii vom trata, dar cu retete simple. Nu avem nici contract-cadru si nici norme de aplicare. Daca normele au fost elaborate, ele au fost elaborate fara sa se discute cu noi”, a afirmat presedintele Patronatului Medicilor de Familie.

Contractul-cadru urma sa intre in vigoare la data de 1 aprilie, insa nu a fost publicat in Monitorul Oficial si nici nu se cunosc deocamdata normele de aplicare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro