MedLife continuă planurile de extindere la nivel național și inaugurează cea mai mare clinică medicală din județul Hunedoara, în urma unei investiții de 2,7 milioane euro
După 13 tranzacții anunțate anul trecut, MedLife continuă planurile de extindere la nivel național și prin dezvoltare organică odată cu inaugurarea celei mai mari clinici medicale din județul Hunedoara.
Hyperclinica MedLife Deva, cea mai nouă din rețeaua de 700 de unități pe care MedLife le deține la nivel național, se întinde pe o suprafață de 1000 mp și este rezultatul unei investiții de aproximativ 2,7 milioane de euro.
- Cea mai nouă unitate din portofoliul MedLife se remarcă printr-o echipă medicală de elită, dar și printr-o divizie de imagistică dotată cu echipamente medicale de top.
- Hyperclinica Deva completează rețeaua de unități MedLife, asigurând pacienților un circuit complet de servicii medicale, de la investigații clinice și paraclinice la diagnostic și tratament.
- MedLife deține în prezent cea mai mare și complexă rețea de unități la nivel național, cu 700 de locații proprii și partenere.
- Reprezentanții companiei anunță că anul 2023 va fi unul de așezare și de integrare a business-urilor achiziționate în 2022, rămănând, totodată, deschiși la noi oportunități, pe care le vor evalua în funcție de context și de nevoile pacienților.
“În ciuda contextului economic sensibil, continuăm planurile de extidere și de consolidare a rețelei MedLife prin proiectele începute anul trecut și ne bucurăm să adăugăm Hyperclinica Deva pe lista centrelor în care expertiza medicilor români alături de tehnologia de ultimă oră contribuie la îmbunătățirea calității vieții pacienților. Așa cum am anunțat investitorii, pe termen scurt, în următoarele 6 luni, ne vom concentra eforturile pe integrarea celor 13 business-uri achiziționate anul trecut, pentru a le oferi pacienților servicii de excelență în toate unitățile din Grupul MedLife. Totodată, rămânem atenți la nevoile pacienților și vom evalua potențiale oportunități, fie că vorbim de proiecte de dezvoltare organică sau de achiziții, în funcție de context și de tendințele pieței”, a declarat Dorin Preda, Director Executiv MedLife Group.
Hyperclinica MedLife Deva asigură pacienților acces la medici de elită și la servicii integrate de imagistică, analize de laborator, consultații și investigații complete. Noua unitate multidisciplinară se remarcă printr-un departament complet utilat de radiologie și imagistică, două cabinete de recoltare probe biologice, săli de investigații, saloane SPA (post-anestezice) și 10 cabinete în care vor activa 17 specialități medicale și chirurgicale.
Centrul de Radiologie și Imagistică Medicală din cadrul Hyperclinicii MedLife Deva este dotat cu aparatură de ultimă generație, astfel că pacienții pot beneficia de cele mai noi și neivazive metode de investigații – RMN, CT, radiografii, ecografii, mamografii.
Echipa medicală este formată din peste 35 specialiști de talia MedLife, care acoperă un spectru larg de specialități medicale și chirurgicale, printre care medicina muncii, cardiologie, endocrinologie și endocrinologie pediatrică, ortopedie, urologie, medicină internă, gastroenterologie, pneumologie, dematovenerologie, hematologie, obstetrică-ginecologie, ORL, neurochirugie și chirurgie vasculară.
Reprezentanții MedLife anunță că în perioada următoare serviciile multidisciplinare disponibile în cadrul Hyperclinicii Deva vor putea fi accesate pe baza biletului de trimitere, în baza contractului cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara.
Hyperclinica MedLife Deva se alătură celor peste 230 de clinici și hyperclinici pe care liderul pieței de servicii medicale le deține în întreaga țară. În prezent, MedLife se remarcă prin cea mai mare platformă de diagnostic și tratament din România, cu 700 de locații proprii și partenere, având cea mai extinsă rețea de unități medicale la nivel național.
Anul trecut, compania a urmat într-un ritm intens strategia de expasiune la nivel național, bifând nu mai puțin de 13 achiziții importante, de la clinici și spitale multidisciplinare până la companii cu servicii de nișă, precum și 7 proiecte dezvoltate organic, printre care clinici de medicină dentară, la Craiova, Ploiești și Arad, sub brandul DENT ESTET, noi hyperclinici în Târgu Mureș și Deva, și centre de nișă în Arad, Târgoviște și Craiova.
Hyperclinica MedLife Deva este situată pe Bulevardul Iuliu Maniu nr. 2 și funcționează de luni până vineri, în intervalul orar 07:00-20:00. Pentru informații și programări, pacienții pot accesa numărul de call center 0254 960.
Articol susținut de MedLife