Sari direct la conținut

MedLife prezintă tehnologia viitorului: de la drone și VR până la roboți medicali ce permit sigilarea vaselor direct de la consola chirurgului

MedLife prezintă tehnologia viitorului: de la drone și VR până la roboți medicali ce permit sigilarea vaselor direct de la consola chirurgului
Mihai Marcu, Președinte și CEO al Grupului MedLife Foto: MedLife

Ședința anuală de strategie a MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, ședință în care se decid planurile de dezvoltare a grupului pentru următorii ani și trendurile din zona serviciilor medicale, a inclus în 2024 și o expoziție – radiografie. Tema acesteia era tehnologia viitorului, cea care va face parte din experiențele de zi cu zi ale pacienților din 2030. Unele dintre exponate au putut fi văzute pentru prima oară în România, iar cei prezenți au putut observa modul în care funcționează cu ajutorul unor demo-uri. Cuvintele-cheie, utilizate deopotrivă de participanți și expozanți, au fost drone, roboți, automatizare și tehnologie VR, principalii asistenți ai medicilor buni care vor administra tratamente personalizate în viitor.

”De-a lungul timpului, MedLife s-a impus drept un promotor al inovației și excelenței în medicină, așa că era și firesc ca pacienții noștri să fie primii din România care vor avea acces la tehnologie de ultimă generație, fie că vorbim de roboți chirurgicali dotați cu zeci de instrumente, VR, drone sau de ecografe și tomografe extrem de avansate. Tehnologia prezentată de MedLife nu doar că nu are echivalent în România, ci se situează la un nivel de excelență foarte ridicat, acela care a consacrat Mayo Clinic, situată frecvent pe locul întâi în cele mai multe clasamente ale serviciilor medicale din SUA. Această tehnologie de vârf nu vine decât să amplifice acuratețea, precizia și competențele medicului, care va rămâne în continuare vioara întâi și piesa de rezistență a actului medical”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO al Grupului MedLife.

Doi roboți chirurgicali au fost vedetele expoziției. Cel dintâi este unul pe care specialiștii din România în acest segment îl văd prima dată: sistemul de chirurgie asistată robotic HUGO RAS, printre ale cărui beneficii se numără vizualizarea 3D de înaltă definiție și gama de instrumente necesare chirurgiei minim invazive. Pentru pacient, utilizarea acestei tehnologii înseamnă reducerea riscurilor de complicații postoperatorii, scăderea duratei spitalizării și diminuarea pierderii de sânge. Cele trei componente majore ale sistemului sunt turnul sistemului, consola chirurgului și cele patru module cu brațe, fiecare din acestea fiind o componentă independentă, mobilă, care se conectează la un instrument chirurgical. Comparativ cu laparoscopia convențională, acest sistem permite o vizualizare îmbunătățită, utilizarea instrumentelor cu grade suplimentare de libertate, ergonomie îmbunătățită pentru chirurg și precizie în câmpul chirurgical.

Din expoziție nu putea lipsi sistemul chirurgical da Vinci Xi, pe care pacienții MedLife îl cunosc deja. Acesta, format din brațe robotice, consola chirurgului și turn video, dispune de prelungiri ale brațelor montate pe cel inițial, cu articulații de configurare multi-poziție concepute pentru a facilita maximizarea spațiului de lucru chirurgical şi extern. Dintr-o singură locație a cartului, personalul are capacități mai mari de poziționare a brațelor, iar chirurgii pot opera mai ușor pe mai multe cadrane, cu libertatea de a finaliza o gamă largă de proceduri minim invazive. Cele 40 de instrumente ale sale permit intervenții chirurgicale în urologie, chirurgie generală, ginecologie, chirurgie toracică, ORL (anumite tipuri de proceduri) și pediatrie.

În expoziție au putut fi văzute și Photon counting, o tehnologie revoluționară în tomografie computerizată (CT), care permite rezoluție spectrală ridicată, reducerea dozei de radiații, capacitate îmbunătățită de rezoluție spațială și de a separa materialele, și de CIARTIC Move, o nouă clasă de braț C-arm mobil 3D autonom, care are potențialul de a aborda provocările operaționale legate de imagistica intraoperatorie, cauzate de lipsa de personal și echipele chirurgicale supraîncărcate din sala de operație. Mai mult, expoziția a inclus și un ecograf neurochirurgical intraoperator (sistem de vizualizare și ghidare chirurgicală); acesta poate fi integrat digital exclusiv cu neuronavigația BrainLab, deja utilizată la MedLife, și permite imagistica în timp real, fiind dotat cu algoritmi automatizați și sonde complet sterilizabile pentru utilizare în interiorul corpului și al cavităților (sonde special concepute pentru neurochirurgie: de craniotomie, de tip Burr-Hole și cea de tip crosă hochei). Din expoziție nu au lipsit un indexor, VR, o soluție digitală numită Alin IQ Insights și una dintre dronele utilizate în premieră românească de MedLife pentru transportul probelor.

***

Despre Grupul MedLife

MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.

Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din țară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică și experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

În perioada de pandemie, MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.

Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale, în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.

Articol susținut de MedLife