Sari direct la conținut

Membrii Iron Maiden si-au programat sedinte de masaj dupa concert

HotNews.ro

Membrii trupei Iron Maiden vor fi rasfatati pe plaiurile mioritice. Pentru ca legendele muzicii rock sa se simta cat mai bine la noi in tara, in zona de backstage vor fi amenajate doua cabine de masaj, acesta fiind, se pare, modul preferat de relaxare a celor de la Iron Maiden.

Pe langa cele doua cabine pentru rasfat, echipa trupei a mai solicitat inca 10 camere, incluzand birourile de productie, garderobele, precum si o zona pentru fumat. Pe durata scurtei vizite in Romania, la fel ca si Metallica si Lenny Kravitz, membrii Iron Maiden vor avea la dispozitie masini de lux Mercedes, doua limuzine S Class, un SUV ML si un van Viano.

Rockerii nu par a fi la fel de pretentiosi insa cand vine vorba de mancare: prefera micul dejun englezesc, supa facuta in casa si diferite salate, berea urmand sa fie la loc de cinste in frigiderele din backstage, alaturi de cutiile cu bauturi energizante.

Pe 4 august Iron Maiden va concerta la Bucuresti pe Stadionul Cotroceni, spectacolul facand parte din turneul mondial “Somewhere back in time” care s-a bucurat de un succes impresionant in toata lumea. Concertul le va oferi fanilor Iron Maiden sansa de a vedea cel mai elaborat si spectaculos show al trupei, ce va beneficia de legendara scena egipteana din Powerslave Tour.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro