Membrii sindicatului BCR se pregatesc sa declanseze o greva. Se castiga atat de putin in bancile romanesti?
BCR se pregateste de greva. Sindicatele din celelalte banci ii sprijina pe colegii din cea mai mare banca dupa active. Nodul gordian al discutiilor il reprezinta banii. “In orice tara capitalista, patronul vrea sa muncesti cat mai mult pentru cat mai putin, iar sindicalistii vor sa castige cat mai mult pentru un volum minim de munca. Acolo unde se intersecteaza cele doua tendinte, rezulta salariul acceptat”, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate Asociatiei Romane a Bancilor. Se castiga atat de putin in bancile romanesti? Cat de de-motivant este salariul intr-o banca?
- Premisele protestului existau de anul trecut
“In mod intentionat si tendentios se vehiculeaza o informatie referitoare la “oferta generoasa” pe care salariatii au refuzat-o, refuz care a starnit “uluire” in randurile conducerii BCR, omitand sa se precizeze ca aceasta oferta nu are nici o legatura cu actuala negociere anuala obligatorie si ca ea a fost facuta anul trecut, in perioada de valabilitate a contractului colectiv de munca, in incercarea de a elimina si modifica unele clauze ale respectivului contract”, a declarat Ciprian Ionescu, presedintele Federatiei Sindicatelor Independente din BCR intr-un comunicat remis HotNews.ro, luni dupa amiaza.
Ionescu isi justifica demersurile prin aceea ca BCR a facut profit si prin urmare, perioada de sacrificii ar trebui sa se incheie. Managementul spune la randul lui ca incertitudinea din piata continua si ca nu isi poate permite in acest moment sa dea salarii mai mari. Potrivit INS, castigul mediu lunar din bancile romanesti este de 3300 de lei net si 4483 lei, brut.
Potrivit acestuia, in 2011, managementul bancii “nu a inteles nici macar sa demareze negocierile pentru
salariu
Foto: Hotnews
contractul colectiv de munca in timp útil, negocierea trebuind sa demareze la inceputul lunii ianuarie 2011. Sindicatul a invitat BCR la negociere, prima intalnire avand loc in data de 31 ianuarie 2011. „BCR nu a facut nicio propunere salariatilor si mai mult, a solicitat permanent sa fie eliminate, reduse sau suspendate drepturile castigate ale salariatilor. Aceasta pozitie si-a mentinut-o pana in data de 03.03.2011 cand a comunicat sindicatului ca nu este de acord cu nimic din ce revendica salariatii, raspuns care practic a creat premisele declansarii conflictului de interese”, mai spune Ionescu.
Salariatii au acceptat, potrivit liderului sindical, sa le fie suspendate drepturile din contractul colectiv de munca pe 2009 si 20101, drepturi referitoare la bonusurile legate de performanta bancii, sa li se suspende si obligatia angajatorului de a contribui la un fond de pensii privat in limita a 200 EUR/an/salariat, plus indexarea cu 50% din indicele de inflatie comunicat de INS pentru fiecare an de referinta. „Prin acest accept salariatii au fost de acord sa traverseze o perioada de austeritate de doi ani in care nu au beneficiat de toate drepturile prevazute in contractul colectiv de munca aplicabil iar salariile nu au fost majorate sau indexate. In anul 2011, desi initial salariatii au solicitat mentinerea activa a drepturilor castigate, pe parcursul negocierilor au inteles sa-si reduca revendicarile si au acceptat chiar si doua propuneri ale BCR desi acestea ii pun intr-o situatie inferioara: suspendarea si pentru 2011 si 2012 a obligatiei angajatorului de a contribui la un fond de pensii privat in limita a 200 EUR/an/salariat si modificarea schemei de plati compensatorii aferenta situatiilor de concediere pentru motive neimputabile salariatilor (reducerea de posturi – concediere individuala sau colectiva)”, mai spune Ionescu.
Oferta la care face trimitere permanent BCR a fost facuta salariatilor anul trecut, pe parcursul executarii contractului colectiv de munca si cand, prin intermediul unei proceduri facultative, a solicitat salariatilor ca in schimbul unor majorari salariale cu 2% incepand cu aprilie 2011 si 5% in anul 2012 sa fie eliminate din contractul colectiv de munca celelalte drepturi esentiale ale salariatilor. „Aceasta a fost o oferta-pachet, cu termen limita de acceptare, cu elemente ce nu puteau fi negociate in interiorul pachetului, atitudinea BCR fiind una de forta si de impunere a principiului “take it or leave it “. Motivele principale pentru care salariatii au refuzat aceasta ”oferta generoasa” sunt legate de nerespectarea principiilor negocierii colective si ale dialogului social, de incercarea BCR de impunere a unei noi perioade de 2 ani de austeritate”, mai spune liderul sindical din BCR.
FSI BCR va inregistra conflictul de interese la institutia competenta (Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti) si va solicita asigurarea concilierii ca singura etapa obligatorie de solutionare a acestui conflict.
„Daca nici in cadrul procedurii de conciliere nu se va ajunge la un acord (cel mult 7 zile) vom hotari impreuna cu membrii de sindicat pe care ii reprezentam oportunitatea si detaliile unei greve”, mai declara Ionescu.
- Cum arata un contract colectiv de munca din sistemul bancar?
Documentul este al unei banci din top 10.
“Raportarea salariilor la piata bancara se face astfel:
Pentru posturile la nivel de senior management – la nivelul cuartilei superioare din piata;
Pentru posturile la nivel de „middle management” si cele de expert – la nivel mediu al pietei + 10%;
Pentru toate celelalte posturi – la nivelul mediu al pietei;
Fiecarui nivel i se asociaza un nivel de beneficii descris in Politica de salarizare si beneficii, capitolul beneficii;
Salariul minim brut stabilit pentru salariatii … BANK ROMANIA S.A., cu norma intreaga, este 1.200 RON/luna.”
Partea amuzanta este ca acel “nivel mediu” al pietei, este de multe ori crescut artificial. De regula, la angajare, candidatul isi umfla cu cateva mii de lei venitul anterior, pentru a obtine un scor mai bun la negociere. Au fost cazuri in care candidatii erau atat de prosti incat isi “dospisera” salariile infiorator de mult. Pentru un post de sef de sucursala, un candidat (daca nu ma insel, din Sibiu sau Brasov) sustinea la un interviu ca la vechiul loc de munca lua 8.000 de euro lunar, ceea ce era desigur, o aberatie.
„Pentru posturile de executie, salariul minim se negociaza de la 90% din valoarea pietei, la care se poate adauga un spor intre 5-50% in functie de valoarea recunoscuta a specialistului recrutat. Pentru posturile asumate ca middle management, salariul se calculeaza luand ca medie valoarea de 90 % a pietei, la care se adauga 5-20% in functie de valoarea recunoscuta a specialistului recrutat;
Pentru posturile operative – nivelul mediu acceptat din sistemul bancar, la care se poate adauga 5-10% pentru valoarea recunoscuta a specialistului recrutat.
In cazul … BANK ROMANIA S.A., valoarea salariul minim net stabilit pentru salariati este de 1100 ron/luna”.
Pentru pozitii cheie, valoarea medie, dar si capetele intervalului (minimul si maximul) sunt mai mari cu 15%-20%.
Pozitiile cheie vor fi actualizate anual si aprobate de Conducere.
– Pentru angajatii care isi desfasoara activitatea in unitatile teritoriale din Bucuresti, minimum si maximum din grila vor fi mai mari cu 10%.
Marirea salariului de baza se poate face in functie de performanta individuala (o singura data pe an)”, se mai arata in document.
- O alta banca a negociat salariul in valuta la un curs fix, stabilita pentru a proteja salariatul de o depreciere a leului. La ce s-a renuntat in CCM
„Salariul de baza este negociat fie in brut LEI, fie in brut EUR la o rata de schimb fixa; rata de schimb fixa a fost stabilita pentru a proteja angajatii impotriva deprecierii leului asupra salariului si va fi revizuit anual in luna ianuarie. Salariile negociate in LEI nu sunt expuse deprecierii si ca atare raman neschimbate.
a) Salariul de incadrare: se va urmari ca noii angajati sa inceapa cu un salariu ce se incadreaza in intervalul stabilit pentru fiecare post;
b) Marirea salariului de baza in functie de performanta:
Marirea de salariu in functie de performanta are loc pentru fiecare angajat o data pe an, in luna martie. Decizia de marire de salariu in functie de performanta se va lua pe baza unei matrici construite pe 2 indicatori:
– Calificativul de Performanta (acesta trebuie sa fie cel putin “Conform Asteptarilor”) si
– COMPARATIO (raportul intre salariul curent al angajatului si salariul de referinta pentru nivelul postului respectiv)”, se arata in contractul de munca al altei banci de top.
Maririle de salariu au fost eliminate, mai exact pasajul in care acestea erau descrise in CCM:
„c) Situatii speciale de schimbare a salariului de baza:
– Incadrare temporara pe un post: cand angajatul este alocat pe un post superior ierarhic, pentru o perioada determinata de timp, primeste salariul de baza conform noului post.
– Retrogradare/schimbarea incadrarii: datorita performantei slabe/ nesatisfacatoare pe postul curent, angajatul poate primi pe perioada determinata un salariu mai mic sau poate fi incadrat pe un post inferior ierarhic cu un salariu mai mic corespunzator acelui post.
– Re-evaluarea postului: aceasta situatie poate aparea in cazuri in care responsabilitatile postului se schimba in mod esential, cand schimbarile din piata influenteaza anumite posturi sau chiar toata structura bancii.
B. Salarii suplimentare: se ofera 2 salarii suplimentare astfel:
a) Al 13-lea salariu (bonus de vacanta): echivalentul unui salariu net lunar, care se plateste angajatului pro-rata in luna Iunie a fiecarui an;
b) Al 14-lea salariu: echivalentul unui salariu net lunar, care se plateste angajatului in 2 transe (jumatate in luna Aprilie si cealalta jumatate in luna Decembrie a fiecarui an) pentru angajatii activi in momentul platii.
b) Bonusul Anual de performanta – acest bonus depinde de performanta individuala (se masoara in functie de atingerea standardelor de performanta) si se plateste in 2 transe: in luna Septembrie pentru performanta pana la jumatatea anului curent si in luna Martie a anului urmator, pentru performanta globala a anului trecut.
Sistemul de acordare a Bonusului Anual de Performanta este descris in detaliu in Politica Managementul Performantei.
c) Alte plati
· Plata unor obligatii financiare contractate anterior angajarii in banca – banca poate prelua obligatiile financiare anterioare ale noilor angajati (ex: contravaloarea contractelor de training cu angajatorul precedent); suma maxima care poate fi preluata in acest caz de 5.000 EUR.
· Plata in vederea detasarii/relocarii – este aplicabila pentru angajatii care sunt detasati pe un post in afara localitatii de domiciliu/isi schimba domiciliul in vederea angajarii. Suma maxima in acest caz va fi de 2.500 EUR.
2) BENEFICII
… ofera urmatorul pachet de beneficii, cu anumite diferente in functie de nivelul postului:
A. Beneficii fixe:
a. Servicii medicale gratuite (pentru toti angajatii) – control medical la angajare si periodic conform legislatiei muncii si alte analize medicale de specialitate;
b. Laptop – pentru pozitiile de top si senior management, precum si pentru alte posturi care presupun deplasari frecvente (ex. Manager Regional Vanzari, Auditori);
c. Beneficii specifice domeniului bancar:
· Dobanzi preferentiale pentru credite (banca ofera conditii speciale de dobanda pentru angajatii sai conform Politicii de Acordare de Credite pentru Angajati);
· Conditii preferentiale pentru operatiunile bancare (nu se percep comisioane);
B. Beneficii flexibile – toti angajatii beneficiaza de masa gratuita. Banca ofera angajatilor posibilitatea de a alege intre acest beneficiu si un altul echivalent ca valoare: abonament la sala de sport. Nota: Exceptiile de la aceasta politica pot fi aprobate doar de Directorul General.
- Cat de performanti sunt totusi, angajatii bancilor?
In Romania, salariile din sistemul bancar raman cele mai mari, chiar daca diferentele sunt notabile atat pe orizontala cat si pe verticala. Printre bancile recunoscute ca fiind “buni angajatori” sunt BCR si Raiffeisen, urmate de BRD.
O nemultumire a angajatilor “vechi” e legata de nivelul salarial al noilor persoane recrutate in banca. Nu de putine ori noii veniti iau salarii mai bune decat angajatii cu vechime, lucru considerat anormal de catre angajatii cu experienta.
O alta problema o reprezinta calitatea angajatilor. In perioada de expansiune, au fost adusi in banci oameni din diferite zone de activitate care nu aveau nimic in comun cu sectorul bancar. Angajati care ulterior au adus prejudicii institutiilor pentru care lucrau dar care din fericire, nu depasesc ca pondere 8% din numarul total al angajatilor din sistem.
Vezi aici un studiu legat de salariile din bancile franceze.
HotNews te invita sa iti spui opinia: este justificata o greva a sindicatului din BCR?