Meningita a ucis doi copii
Doi copii din Valea Lupului, Iasi, care locuiau in acelasi bloc, la scari de bloc vecine, au murit, la numai 24 de ore distanta unul de celalalt, de meningococcemie, o boala extrem de contagioasa si periculoasa.
Directia de Sanatate Publica (DSP) si Institutul de Sanatate Publica au declarat carantina in zona, izolind blocurile si monitorizind toate persoanele cu care au intrat in contact cei doi minori. “Meningococcemia este una dintre cele mai periculoase afectiuni, mai ales ca se raspindeste usor pe care aeriana.
In prima faza, a fost facuta o ancheta pentru a se despista toate persoanele cu care micutii au avut contact”, ne-a declarat purtatorul de cuvint al DSP, dr. Vicuta Todosciuc. Conform acesteia, primul copil decedat, o fetita, avea 2 ani si a fost internat in urma cu trei zile la Spitalul de Boli Infectioase.
Cel de-al doilea, un baiat, mergea la gradinita, existind riscul sa fi imbolnavit si alte persoane. Directorul Spitalului pentru Copii “Sf. Maria” din Iasi, dr. Marin Burlea, a explicat ca boala seamana la inceput cu o gripa si, prin urmare, pacientii ajung la spital de cele mai multe ori cind e prea tirziu.
“Daca nu este adus la timp si boala apuca sa se instaleze, practic, nu mai exista sanse de supravietuire. Initial, apar mai multe necroze cu aspect hemoragic la nivelul picioarelor, care se extind cu o viteza foarte mare pe tot corpul. Si decesul survine instant”, a explicat prof. dr. Marin Brulea. Autoritatile spun ca inca nu poate fi declarata epidemia.