Merită să cumperi aur fizic? Dacă da, care este avantajul dintre bijuterii și lingouri și de ce prețul este mai mare decât cel afișat de BNR
Când Rusia a început războiul în Ucraina, mulți români au căutat să cumpere aur fizic, cel puțin asta spun reprezentanții unor firme care vând aur ca formă de investiții (lingouri). Ideea a fost ca, în cazul unei escaladări a conflictului, să iei lingourile și să pleci cu ele. Alte persoane s-au îndreptat către achiziția de bijuterii din aur.
Prețul aurului crește în general în perioadele incerte.
*Acest text nu reprezintă o recomandare de investiții, ci prezintă modul în care se formează prețul aurului de investiții pentru a-ți face propriile calcule dacă merită sau nu
Să presupunem că ai de ales între o cantitate similară de aur sub formă de bijuterii și o alta ca lingouri. Dezavantajul la bijuterii (excluzând costul manoperei) este faptul că este purtător de TVA. Aurul de investiții este exceptat din acest punct de vedere.
Sunt multe firme care vând aur de investiții sub formă de lingouri.
Totuși, dacă te uiți pe site-ul BNR și vezi că prețul unui gram ajunge la 345 lei (valabil vineri dimineață), vei observa că e mai mic decât gramul de aur fizic, al cărui preț depășește 400 lei (depinde de unde-l cumperi și de producător: prețul poate ajunge și la 470 lei/gram).
*Cantitatea mai mare are un preț mai mic pe gram – explicăm mai jos.
Chiar și sub formă de lingouri, aurul trece printr-un proces de prelucrare, iar la final este pus în general într-o carcasă de plastic transparent. Asta costă. Distrugerea acelui plastic ajunge să-i scadă valoarea. De aceea unele firme care oferă și serviciul de răscumpărare se uită foarte atent la acest aspect.
În plus, firma care îl vinde are și ea un adaos comercial. Astfel, la cantitățile mici, lingouri de 10 grame, aurul este mai scump cu 10-15%. Cu cât cantitatea este mai mare, prețul începe să scadă: la 100 de grame poate să ajungă la 1,5% (vorbim despre diferența față de prețul afișat de BNR)
Dacă l-ai comandat acasă, atunci trebuie să iei în considerare și prețul transportului.
Să ții aur acasă poate fi stresant. Mulți apelează la bănci, care dispun de casete de valori. Și acesta este un cost care trebuie luat în considerare. Prețul nu este mic: ajunge până la 170 lei pe lună. Depinde mult de mărimea casetei de valori.
Dacă te gândești să-l vinzi peste un anumit număr de ani, pe lângă costurile menționate mai sus trebuie să mai iei în considerare un aspect. Dacă firma de la care ai cumpărat are și serviciu de răscumpărare (ceea ce înseamnă că vei obține un preț mai bun decât în altă parte), trebuie să nu fie distrusă carcasa. Asta nu înseamnă că vei răscumpăra la prețul pieței.
În cadrul unei conferințe la care participau reprezentanții unei companii din domeniu (Tavex România) am pus o întrebare managerului Trezoreriei, Victor Dima, pentru a înțelege cât câștigă firma: Dacă eu cumpăr acum un lingou și peste o oră îl răscumpăr, cât pierd?
Răspunsul lui Dima: 3-5%.
Așadar, trebuie să iei în considerare acest aspect.
Dacă merită sau nu să cumperi aur fizic, depinde de fiecare în parte. Dacă te gândești să câștigi din revânzare la un moment dat, fă-ți un calcul vizavi de costuri.
O alternativă la aurul fizic: cel bursier
Dacă întrebi diverși specialiști din piață, aceștia spun că sunt multe posibilități, inclusiv la BVB.
Există certificate emise de Erste care se mișcă exact cum merge prețul aurului: EBGLD1. Unul este un gram de aur și celălalt este o zecime de uncie.
Aceasta este o modalitate de a avea o expunere pe aur fără a deține aur fizic, cu un cost mult mai mic. Diferența dintre vânzare și cumpărare este de sub un punct procentual.
Aceștia au indicat și alte produse:
Se mai poate achiziționa, printr-un broker internațional, acțiuni la un fond care deține aur (ca exemplu GLD). Sunt fonduri care dețin aur și argint fizic pe care le cumperi ca și cum ai cumpăra o acțiune. Dacă prețul aurului crește cu 1%, tu câștigi 1%.
Pentru cei cu apetit către risc, tot prin broker internațional, se pot achiziționa acțiuni la companii miniere. Aici riscul e mai mare. Când e bine cresc mult mai mult. Și invers, scad procentual mai mult decât aurul.
Se mai poate achiziționa printr-un broker internațional serios atât un instrument care urmărește evoluția aurului sau argintului dar, de obicei, se tranzacționează cu levier și e periculos, pentru cei mai mulți. E avantajos doar pentru traderi și speculatori.
Sursă foto: Dreamstime.com