„Ai devenit mândria unui popor care merită mai mult și nu știe ce să facă și se rătăcește pe urma unor modele periculoase”, scrie jurnalista Iulia Blaga, despre semnificația dincolo de sport a performanței extraordinare de azi a lui David Popovici. 

Dragă David Popovici,

Sunt din generația părinților tăi, dar cred că înțelegi lucruri pe care nici oameni de vârsta părinților mei nu le înțeleg. Maturitatea ta nu are legătură cu experiența de viață sau cu performanța sportivă. Te-am urmărit, la fel ca ceilalți români, de la primele tale mari succese, și ți-am urmărit interviurile și lucrurile pe care le-ai spus și făcut pe lângă sport. 

Eu nu cred că ești „doar un băiat obișnuit care înoată repede”, cum spuneai în interviul pentru „El País”, acum doi ani. Cred că știi foarte bine câte parale faci și cred că ai devenit conștient destul de repede de ce ai de făcut. Ai spus-o singur: înotul e profesia dar, plecând de la ea, vrei să ajuți în jur. Să faci mai mult decât să câștigi 300 sute de medalii.

Și asta, îmi permit să spun cu puținele mele cunoștințe din domeniu, e ceva aparte în lumea sportului.

Toți creștem cu ideea că marii sportivi trebuie să fie mari oameni, caractere puternice. Mă amuză asta, pentru că marilor artiști nu li se cere să fie și mari oameni, adesea li se scuză multe. Dar ce ai reușit tu în timp atât de scurt nu mai are legătură doar cu sportul, deși demonstrează un caracter puternic.

„Băiatul ăsta nu e ca noi”

Interesant că, încă de la primele succese, ai declarat că vrei să te/le pui în slujba celorlalți. Ca și cum așteptai momentul propice să-ți dezvălui misiunea.

E ceva neobișnuit la tine – de la felul cum înoți ca și cum ai veni de pe o planetă unde e numai apă, până la deschiderea către ceilalți. Între ele sunt integritatea ta, modestia, dar și siguranța de sine, curățenia și maturitatea. Felul cum împarți cu noi succesele. Aproape că îmi vine să te întreb: Ce ți-au dat ai tăi să mănânci când erai mic?

Nu degeaba șoferul de taxi pe care îl pomeneai la Dragoș Pătraru te întreba dacă iei suplimente. Nu cred că insinua că ai lua ceva neconform, cred că exprima ceea ce toți gândim: Băiatul ăsta nu e ca noi. 

Dar tu ne spui că putem fi ca tine, că oricine poate face ce faci tu. Nu doar performanță, ci să se pună în slujba celorlalți.

Un fel de misionar.

Keanu Reeves al natației

Când ai spus, anul trecut la Digi24: “Mi-e jenă doar să înot”, mi-ai adus aminte de Keanu Reeves. Nu are el în actorie talentul tău din natație, dar și el și-a dat seama că notorietatea îl ajută să arate că e important să fii bun. Și pentru el actoria e doar o profesie.

Puteai fi și tu un actor extraordinar – sau să ai oricare talent care să te pună sub lumina reflectoarelor, pentru că era nevoie să știe lumea de tine ca să-ți faci treaba.

Au trecut câțiva ani de când ai țâșnit din spuma apei și ești bine plasat pe orbită – și nu mă refer aici la medalii, ci la purificarea pe care ai început-o în țară prin puterea exemplului. 

Știi, nu-i așa, că binele se propagă.

„Valoarea e mai importantă ca imaginea”

Au trecut doar trei ani și nu ești doar un campion care și-a luat rolul în serios. Ai devenit mândria unui popor care merită mai mult și nu știe ce să facă și se rătăcește pe urma unor modele periculoase.

Tu reușești să ne strângi pe toți la un loc. Ne arăți că e suficient să fim integri. Fiecare în parte, zi de zi, cu respect pentru sine ca să se vadă pe urmă în respectul pentru ceilalți. 

Că valoarea e mai importantă ca imaginea.

Că binele colectiv va veni când vom recunoaște ce e autentic și valoros, nu fariseismul și demagogia.

„Era teama de victorie, dar tot teamă”

După prima medalie de aur de la Singapore (la 200 de metri) ai vorbit despre frică. Oamenii se tem de ea pentru că e percepută ca slăbiciune de caracter. 

„Oamenilor puternici nu le e frică”, suntem învățați de mici. „Băieții nu plâng niciodată” șamd. 

Unii dintre noi se iau după modele de bărbați care vorbesc cu o cută între sprâncene și nu zâmbesc decât rar și căznit, dar și atunci agită pumnul.

Interesant că ai ales să împărtășești cu noi sentimentul tău de… panică, mă gândesc, dacă te-a făcut să vrei să te întorci acasă. Era teama de victorie, dar tot teamă, efectul unei presiuni extraordinare – ori, noi suntem învățați că un campion nu se teme de nimic sau, dacă o face, n-o arată. 

Ai spus-o pentru noi, nu-i așa? “Sănătatea din căpuț”, cum o numeai, e importantă și pentru noi. Cât de bine știm asta fără s-o știm…

Teama mirelui în fața altarului. Presimțirea unui prag, poate, dincolo de care nimic nu va mai fi la fel. Poate o să ne spui și nouă.

„Ce cuvinte să mai găsești când ai epuizat deja toate superlativele”

Iar acum ai luat medalia de aur la 100 de metri și ai scos limba, ca un copil care a făcut o șotie. Iar comentatorul TVR te-a numit “acest monstruos înotător”. Într-adevăr, ce cuvinte să mai găsești când ai epuizat deja toate superlativele.

Dragă David Popovici, tu ești un copil curat care trage o nație după el. Suntem monstruos de mândri de tine și îți mulțumim.

Pentru că tinerețea ta se sprijină pe înțelepciunea cuiva care pare că a văzut multe, și pentru că în 1 august era ziua lui Gellu Naum (și el un campion în ale poeziei), uite un poem ca o mișcare-înapoi în bazinul timpului:

„Orașul avea o singură casă
Casa avea o singură încăpere
Încăperea avea un singur perete
Peretele avea un singur ceas

Ceasul avea o singură limbă
în tot acest timp copiii
creșteau și puneau o singură întrebare
pe când adulții nedumeriți și superbi
scădeau scădeau surâzând”

(„Crusta”)