Meta ia în considerare interzicerea publicității politice în Europa. Directorii companiei, îngrijorați de noile reglementări de la Bruxelles
Directorii Meta discută o interdicție la nivelul întregii companii privind publicitatea politică în Europa, din cauza îngrijorărilor că Facebook și Instagram nu vor putea respecta viitoarele reglementări europene care vizează campaniile online, scrie Reuters, citând Financial Times.
Meta, condusă de Mark Zuckerberg, este îngrijorată că definiția anunțurilor politice din cadrul planului va fi atât de largă încât va fi mai ușor să refuze toate campaniile politice plătite pe site-urile companiei.
Autoritățile de reglementare de la Bruxelles elaborează noi legi care vor intra în vigoare anul viitor. Mai exact, noile legi ar obliga marile companii să dezvăluie mai multe informații despre grupurile politice care se află în spatele campaniilor online și despre utilizatorii pe care îi vizează.
Meta susține că măsura este luată în considerare de către directori deoarece utilizatorii sunt în mare parte neinteresați de acest tip de conținut, iar veniturile generate de reclamele politice sunt mici. În perioada 2019-2020, compania a generat venituri de puțin sub 800 de milioane de dolari din publicitatea politică în SUA, potrivit grupului de cercetare Insider Intelligence, reprezentând un procent de mai puțin de 1% din totalul veniturilor sale din publicitate în această perioadă.
Zuckerberg nu vrea să verifice publicitatea politică
Zuckerberg a refuzat să verifice publicitatea politică, argumentând că societățile private nu ar trebui să fie un „arbitru al adevărului”. Cu toate acestea, Meta a oprit temporar publicitatea politică în perioada premergătoare și în timpul unor voturi importante, cum ar fi alegerile prezidențiale din 2020 din SUA.
Conform propunerilor UE, Facebook și Google vor fi obligate să fie mai transparente în ceea ce privește modul în care realizează publicitatea politică, cum ar fi să arate cât costă reclamele, cine le-a plătit și câte persoane au vizualizat conținutul.
Comisia Europeană, Parlamentul European și statele membre ale UE trebuie să ajungă la un acord asupra unei definiții finale pentru publicitatea politică în cadrul noului regulament până la data de 5 iunie. (Sursa: Dreamstime.com)