Sari direct la conținut

Meta ia în considerare moderarea folosirii termenului „sionist” pe rețelele sale

HotNews.ro
Logo Meta, Foto: Shutterstock
Logo Meta, Foto: Shutterstock

Meta (Facebook, Instagram) poartă discuții interne cu privire la moderarea termenului „sionist” pe platformele sale, în contextul în care conflictul din Gaza alimentează discursul de ură, inclusiv antisemitismul, în mediul online, potrivit AFP.

„Având în vedere polarizarea crescândă a discursului public din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu, considerăm că este important să ne evaluăm liniile directoare pentru examinarea mesajelor care folosesc termenul „sionist””, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Meta, întrebat după un articol al Washington Post pe această temă.

El a precizat că gigantul rețelelor de socializare „nu permite utilizatorilor să atace alte persoane pe baza unor elemente ale identității lor, precum naționalitatea sau religia”, subliniind totodată dificultățile pe care le prezintă termenul „sionist”.

Acesta „se referă adesea la ideologia unei persoane, care nu este o caracteristică protejată”, dar „poate fi folosit și pentru a desemna evreii sau israelienii”.

Prin urmare, grupul californian încearcă să își rafineze abordarea acestui calificativ și să găsească compromisuri.

Deocamdată, regulile care guvernează platformele sale permit utilizarea termenului „sionist” pentru a critica o ideologie, dar interzic mesajele care conțin acest cuvânt pentru a se referi la evrei sau israelieni și a-i ataca într-un mod dezumanizant sau violent.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro