Metoda antistres mai eficienta decat muzica. Ce au descoperit cercetatorii elvetieni
Cercetatorii elvetieni au descoperit o noua metoda de lupta impotriva stresului. Este mai eficienta decat ascultarea muzicii sau de petrecerea unei perioade de timp in liniste, deoarece ne transpune in vechiul nostru mediu natural.
Conform acestui studiu clipocitul apei diminueaza tensiunea si reduce efectele stresului.
Inainte de publicarea cercetarii realizate de Myriam Thoma si echipa sa de cercetatori din Zurich, nu au existat dovezi oficiale ca anumite sunete ar putea atenua efectele stresului.
Desi dintotdeauna a parut ca muzica ar putea actiona ca un efect calmant asupra omului, nu au existat dovezi concrete pana acum in acest sens.
Sunetul apei rascoleste amintiri
Dar, studiul recent realizat la Universitatea din Zurich si publicat in revista Plos One, dovedeste ca, chiar mai mult decat muzica, unele sunete, cum ar fi clipocitul apei au puteri reale anti-stres. Cercetarea s-a facut pe un grup de 60 de femei impartite in trei grupuri.
Cele din primul grup au ascultat muzica, celelalte au ascultat clipocitul apei, iar ultimele au stat in liniste. Dupa ce toate s-au confruntat cu aceeasi situatie stresanta, rezultatele acestui studiu au aratat ca femeile care au ascultat muzica aveau in saliva lor o cantitate de hormoni de stres semnificativ mai mare decat cele care au ascultat clipocitul apei.
Potrivit oamenilor de stiinta, clipocitul apei sau zgomot alb produs de o curgere continua a apei, permite creierului uman sa isi aminteasca faptul ca, in timpul evolutiei sale, aceasta a invatat sa identifice mediul natural.