Michelin inchide o fabrica in SUA, dupa ce comenzile s-au prabusit
Producatorul francez de anvelope Michelin va inchide anul acesta o uzina din SUA, iar 1.000 de oameni vor ramane fara loc de munca, dupa ce comenzile au scazut la un nivel fara precedent din cauza crizei, noteaza AFP.
Michelin va inchide uzina din Opelika, statul Alabama, la 31 octombrie, dupa ce cererea a ajuns la un nivel fara precedent. Francezii spun ca actuala criza ii forteaza sa-si restructureze operatiunile, din moment ce oamenii conduc mai putin, cumpara mai putine masini si amana achizitia de masini noi.
Uzina produce anvelope pentru autoturisme sub brandurile BFGoodrich si Uniroyal. Compania va da plati compensatorii si alte beneficii muncitorilor care vor ramane fara loc de munca.
Michelin, care are trei uzine si in Romania, cu peste 3.000 de angajati, a redus productia si in tara pentru a o adapta cererii.