Sari direct la conținut

Micii comercianți nu se înghesuie la achiziția caselor de marcat cu jurnal electronic. Cât costă un astfel de aparat și serviciile aferente

HotNews.ro
Casa de marcat, Foto: Flickr
Casa de marcat, Foto: Flickr

Majoritatea micilor comercianți, printre care și retailerii, nu și-au achiziționat, încă, case de marcat cu jurnal electronic, bazându-se pe faptul că mai au termen până la 1 noiembrie. Societățile care vând astfel de aparate cred că se vor înghesui cu toții cu puțin timp înainte de această dată.

Din discuțiile HotNews.ro cu firmele care vând astfel de aprate, acestea se află în depozite, dar momentan se vând doar către cei care deschid puncte noi de lucru.

“Avem case de marcat cu jurnal electronic în stoc. Noi am obținut autorizarea pentru distribuție și service din luna mai pentru un model de casă de marcat. Vânzările sunt, în general, către clienții care deschid acum noi puncte de lucru și prea puține case de marcat se vând către cei care sunt obligați să le înlocuiască”, au precizat reprezentanții unei societăți care vinde astfel de case de marcat.

De asemenea, pentru a-i atrage pe micii comercianți, aceste companii desfășoară o companie de reduceri.

„În luna august desfășurăm o campanie cu o reducere de 80 lei pentru a convinge cât mai mulți clienți să înlocuiască acum casele de marcat, cât încă nu este foarte aglomerat dar, ca de obicei, se așteaptă ultima săptămână în speranța că se vor amâna din nou termenele limită”, ne-au mai spus reprezentanții companiei.

O altă firmă care distribuie case de marcat cu jurnal electronic ne-a spus, de asemenea, că are pe stoc dispozitivele, iar pentru magazinele mici recomandă un anumit model, oferind și serviciile aferente.

“Pachetul conține toate serviciile, plus casa de marcat este la pretul de 1.166 Lei, tva inclus. Acesta conține: achiziția casei de marcat, depunerea dosarului la DGFP (Direcția Generală a Finanțelor Publice), obținerea numărului de ordine, fiscalizarea propriu-zisă, declararea casei de marcat la Administrația Financiară de care aparține punctul de lucru și apoi sediul social”, au arătat reprezentanții companiei.

În cazul în care micul comerciant nu dorește să se ocupe firma respectivă și de acte, propunerea este ca aparatul să fie vândut la prețul de 905 lei, tva inclus, plus fiscalizarea de 138 lei, tva inclus.

Camelia Malahov, director Deloitte România, spune că procesul de înlocuire și cerințele tehnice pentru implementarea noilor aparate de marcat fiscale sunt similare pentru toți comercianții, indiferent de mărimea acestora.

„Desigur, trebuie sa luăm în considerare capacitatea micilor comercianți de a face față acestor schimbări, motiv pentru care termenul de implementare pentru aceștia a fost mai mare cu două luni. Cu toate acestea, întârzierile legislative au afectat toți comercianții, într-o mai mică sau mai mare măsură, în funcție de numărul de case de marcat ce necesită schimbare sau de gradul de complexitate al soluțiilor tehnice implementate”, a precizat Malahov, pentru HotNews.ro.

La rândul său, Gabriel Sincu, associate partner Tax Advisory Services, EY România, susține că micii retaileri reprezintă o categorie specială care vede în achiziționarea casei de marcat cu jurnal electronic o povară financiară suplimentară.

„Fiscul a venit în ajutorul lor și a dat posibilitatea pentru microîntreprinderi să își poată deduce costurile cu achiziția caselor de marcat din baza de calcul a impozitului. Cu toate acestea, povara financiară rămâne și va fi una importantă pentru cei mici și foarte mici. Până la urmă însă, vor trebui să se conformeze și aceștia, întrucât vrând-nevrând viitorul înseamnă conectivitate, informație în timp real și o mult mai mare interacțiune digitală între fisc și contribuabil. Sau cum ne spunea un profesor din ASE cu mai bine de 25 de ani în urmă: “dacă nu intrăm noi în Europa, o să dea Europa peste noi”, a precizat Sincu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro