Microbista la 65 de ani. Un record al galeriei steliste: Leontina Hategan

Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o dez-abstractizare. Ca un revers al medaliei, de multe ori spiritul autentic si sincer al observatorului de joc s-a pierdut. Iata insa ca uneori avem de-a face cu niste cazuri aparte care traiesc chiar sub nasul nostru. Leontina Hategan, in varsta de 65 de ani, este o turdeanca, microbista veterana, “cea mai stelista intre steliste”.

Cu “nasul” si pe tren, dar si pe stadion

Povestea ei este cel putin surprinzatoare si incepe in satul de bastina Aiton, de cand copiii de abia invata sa se joace de-a v-ati ascunselea prin lanul de porumb. “Intotdeauna am avut o fascinatie pentru minge. Mi-a placut orice sport care se joaca cu mingea. Dar marea mea iubire a fost fotbalul. La varsta de 12-13 ani am venit in Turda si la 19 ani m-am maritat.

Intotdeauna mergeam la meciurile echipei Sticla Ariesul Turda, care se jucau pe un stadion pe care acum se afla Electroceramica Turda. Treceam raul Aries pe un podet de lemn, ca nu era podul de acum. Imi amintesc destul de vag. Ca de atunci am fost la sute de meciuri. Imi placeau echipe precum FC Arges pe vremea lui Dobrin si U Craiova. Dar marea mea dragoste ramane Steaua”

Pe vremea lui Ceausescu, fotbalul era un divertisment de lux.

Adevaratii pasionati isi inghesuiau masinile in jurul stadionului ca sa fie mai aproape de atmosfera meciului si urmareau jocul cocotati care pe unde apuca sau, alteori, vreun vecin care vroia sa isi improvizeze un stadion acasa isi scotea televizorul in curte si chema prietenii la o bere, unde puteau sa isi exteriorizeze naduful si sa zbiere de bucurie in momentul in care jucatorul favorit

marca. Azi, fotbalul ramane pentru Leontina Hategan o pasiune, dar si un divertisment de lux din cauza costurilor de deplasare si a biletului de acces in stadion. Cu toate astea, turdeanca noastra are o strategie ingenioasa.

“La Cluj, ma intalnesc in gara cu galeria tanara de stelisti, cu care merg pana la Bucuresti. Ei merg cu pietre, imbracati in civili, ca se poate lasa cu scandal. Toti suntem imbracati in civili. Mergem cu nasul. Toti controlorii ma cunosc. Cand ma vad, ma intreaba: Iar ai venit, piaza rea? Si pana la urma ma lasa in pace.

La stadion, intotdeauna ajung mai repede, inainte sa se instaleze paza. Vorbesc cu portarul, care face cumva sa ma lase sa intru. O data m-au introdus niste copii de mingi, da-le-ar Dumnezeu sanatate! Uneori e mai greu sa trec prin toate filtrele.

Trec de primul filtru, (ca sunt oameni de paza care te perchezitioneaza la intrare), trec si de al doilea, cu rugaminti, dar odata, cand am ajuns la al treilea, nu m-a mai lasat sa intru. M-am apucat de plans. M-au intrebat ce caut la varsta asta la meci… Atunci au intervenit niste baieti, absolventi de Academie militara. Omul era insa de neinduplecat.

Atunci i-am dat mana la o parte si am tulit-o pe scari. In doua minute cred ca am fost sus. Le explic ca nu iau locul nimanui, ca stau cu galeria, la peluza.”

O mare dilema: slujba de Inviere sau meciul de fotbal?

Leontina Hategan este si o mare credincioasa. Isi face programul in asa fel incat sa ajunga si la meciurile importante si la manastiri. Pana acum, a evitat sa mearga la meciurile Steaua-Dinamo, din cauza galeriei echipei de “caini rosii”, vestitii “spartani”, care s-au straduit indelung sa se adapteze denumirilor.

Stelista noastra considera ca si echipa Dinamo este un agresiva si meciul este de multe ori repezit, in defavoarea golurilor marcate si a evolutiei generale pe teren. Si totusi, ispita este mare. Si-ar fi dorit sa vada o confruntare directa intre aceste doua echipe, dar meciul s-a jucat tocmai in seara de Inviere. S-a dus sa discute cu preotul, care i-a spus: “Trebuie sa decizi.

Ori slujba la Biserica, ori meci. Nu poti ajunge la amandoua”. Asa ca a renuntat, cu parere de rau, la meci. “Dar o sa mai fie ocazii”, spune ea cu speranta.

Imi povesteste cum l-a cautat pe Gigi Becali, de nenumarate ori, pentru a obtine o legitimatie de intrare la meciuri, ca sa nu mai suporte “dusurile reci” ale pazei din stadion. Pana acum, nimic…

Foarte interesant imi pare felul descurcaret al “matusii”, dupa cum ii spun tinerii din galeria clujeana. Prin Bucuresti circula intr-un fel tipic studentesc, adica fara bilet pe tramvai sau autobus, doar la metrou cumparandu-si o cartela. Ajunge la Ghencea foarte usor, dar si in oricare coltisor de capitala.

Foarte natural, imi dezvaluie numele jucatorilor ei favoriti din echipa Steaua: Vasile Dicher, “pentru pasele precise si pentru jocul sau calculat” si Victor Iacob, pentru “statura sa impunatoare si pentru strategia sa, avantajele care-l ajuta sa marcheze”.

Nu a obtinut autografe de la jucatori, dar acest lucru face parte din proiectele ei de viitor. In schimb a adus pentru toata familia de la meciuri sepci, fulare, bratari.

“Injur la meci, da apoi merg si ma spovedesc si imi mai sterg din pacate”

Leontina Hategan este si se simte o stelista in toata puterea cuvantului. La meciuri injura cu patima si se bucura la fiecare meci la fel ca la inceputuri. “Injur, dupa care merg si ma spovedesc si mi se mai sterg din pacate”, spune ea la un moment dat. Este o adevarata antologie vie de povesti interesante despre meciurile Steaua, povestite pe un ton mucalit.

Imi spune ca odata, la Cluj, juca Steaua cu CFR Cluj. Si la intrarea in stadion, vechea problema: cum sa intre fara bilet? Ei bine, portarul a intrebat-o: Tu cu cine tii, mamaie? Cu Steaua sau cu CFR? Ea spune: cu CFR. “Si nu m-a crezut. Cred ca se vedea pe fata mea ca sunt stelista”.

Nu stiu daca se vede, dar cu siguranta se simte. “Campioni am fost, campioni vom fi, pana vom muri. Steaua Bucuresti!”