Sari direct la conținut

Microsoft a pierdut si in apel procesul cu i4i si va modifica programul Word

HotNews.ro

Compania Microsoft a anuntat, marti, ca va aduce mici modificari programului Word pentru a inlatura o caracteristica considerata de o instanta de judecata ca incalcand un brevet de inventie, scrie Reuters.

Anuntul a fost facut imediat dupa ce o curte de apel americana a confirmat ca Microsoft trebuie sa plateasca daune in valoare de 290 de milioane de dolari unei firme canadiene pentru ca a folosit o aplicatie brevetata de aceasta din urma.

In plus, instanta a eliberat un ordin prin care, incepand cu 11 ianuarie 2010, Microsoft nu mai are dreptul sa vanda versiuni ale programului Word care includ caracteristicile respective. Versiunile Word mai vechi nu vor fi afectate de aceasta decizie, ci doar Microsoft Word 2007 si Microsoft Office 2007, care vor fi modificate.

Disputa se refera la folosirea unei metode de procesare a documentelor electronice prin intermediul codurilor embedded care ofera instructiuni privind afisarea informatiei. Procesoarele de text Word 2007 folosesc limbajul XML (Extensible Markup Language – limbaj extensibil de marcare) pentru a codifica si a defini informatia printr-o metoda care ar fi brevetata de catre i4i.

Compania i4i cu sediul in Toronto, care detine brevetul, s-a declarat multumita de hotararea judecatoreasca. „i4i este foarte multumita de decizia instantei de a confirma interdictia, intrucat aceasta reprezinta un pas important pentru protejarea drepturilor de proprietate ale micilor investitori”, a declarat Michel Vulpe, fondator al i4i.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro