Sari direct la conținut

Microsoft România are un nou director general

HotNews.ro
Bogdan Putinica, Foto: Microsoft
Bogdan Putinica, Foto: Microsoft

​Compania Microsoft anunță numirea lui Bogdan Putinică în funcția de General Manager pentru operațiunile din România, începând cu data de 1 noiembrie a acestui an. Bogdan Putinică se alătură Microsoft România din poziția de Senior Vice President al grupului suedez Enea – furnizor global de soluții de telecomunicații și securitate cibernetică. Microsoft este prezentă în România din 1996 și are 2.000 de angajați la București, Timișoara și Iași.

Din ianuarie Microsoft România are un director interimar, Alina Orban, după ce Violeta Luca, cea care a condus din noiembrie 2018 compania pe plan local, a fost numită director pentru operațiunile Microsoft din Cehia și Slovacia.

Ocupând o funcție de conducere la nivel internațional, Bogdan Putinică a condus divizia de Professional Software Services a Enea Group, o structură cu aproximativ 400 de angajați și operațiuni în Europa, America de Nord și China, care a înregistrat, în ultimii 9 ani, creșteri medii anuale ale veniturilor de peste 20%, independent de schimbările dinamice din piață.

Bogdan Putinică și-a început activitatea profesională fondând în anul 2000 compania IP Devel – unul dintre start-up-urile de tehnologie cu cea mai rapidă ascensiune din industria de profil din România. Sub conducerea sa, IP Devel a ajuns la o cifră de afaceri de 3,5 milioane de euro și a fost prima companie IT românească, care a pătruns pe piețele asiatice, inclusiv pe cea din Japonia.

Ulterior, Putinică a făcut parte din echipa de conducere a companiei Adecco IT, după ce aceasta a achiziționat o cotă din pachetul de acțiuni al IP Devel. În calitate de Managing Partner în cadrul Adecco IT, Bogdan Putinică a facilitat dezvoltarea afacerilor grupului pe piețele internaționale.

Absolvent al Academiei de Studii Economice din București, cu o diplomă în Finanțe Internaționale și Banking, Bogdan Putinică are experiență în gestionarea operațiunilor de software services, precum și cercetare și dezvoltare de produse, pe multiple piețe internaționale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro