Sari direct la conținut

Microsoft, Yahoo! si AOL vor coopera in publicitatea online

HotNews.ro

Grupurile Microsoft, Yahoo! si AOL si-au anuntat marti intentia de a coopera pentru elaborarea unor specificatii tehnice comune pentru vanzarea automata a publicitatii online, scrie AFP.

Peste 50% dintre spatiile publicitare online sunt in continuare vandute de o maniera manuala iar automatizarea procesului ar fi inceputul „simplificarea ecosistemului si transferarea a si mai multor bugete (publicitare) de televiziune spre internet”, a comentat Seth Demsey, responsabil pentru produse publicitare la AOL, citat intr-un comunicat.

„Credem ca acest lucru va servi drept catalizator pentru a debloca o cerere latenta (…) si va accelera migrarea cheltuielilor mass-media offline spre mass-media online”, a afirmat si Rik van der Kooi, vicepresedinte al Microsoft insarcinat cu publicitatea.

Cele trei grupuri cer celoralalti actori ai sectorului sa se alature acestei initiative. Piata publicitara online este in prezent dominata de Google, care nu face parte din acest proiect.

Multi actori isi pun mari sperante in publicitatea video online, pentru care cheltuielile ar putea depasi 10 miliarde de dolari in 2016 doar in Statele Unite, dupa cum estima banca Jefferies intr-un studiu recent.

AOL a ilustrat aceasta tendinta anuntand la inceputul lui august intentia de a cumpara societatea specializata Adap.tv pentru 405 milioane dolari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro