Mihai Traistariu, Xandra, Tavi Colen & Emma, printre finalistii selectiei nationale Eurovision 2017
Mihai Traistariu, Ilinka feat. Alex Florea, Ana Maria Mirica, Tavi Colen & Emma si Ramona Nerra se numara intre cei 10 finalisti ai selectiei nationale Eurovision 2017, alesi de juriul competitiei in semifinala care a avut loc duminica seara, anunta News.ro.
Finalistii au fost anuntati la sfarsitul semifinalei Eurovision Romania 2017, astfel: Tavi Colen & Emma, Maxim, Ramona Nerra, Eduard Santha, Instinct, Cristina Vasiu, Mihai Traistariu, Xandra, Ana Maria Mirica si Ilinka feat. Alex Florea.
Finalistii au fost alesi de juriul Eurovision Romania, alcatuit de Luminita Anghel, Ovi Jacobsen, Paula Seling, Andrei Tudor si Adrian Romcescu – care a ocupat functia de presedinte.
Castigatorul Selectiei Nationale va fi desemnat exclusiv de public, prin televot, in finala competitiei, care va avea loc pe 5 martie.
Eurovision Song Contest 2017 va avea loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 si 11 mai si finala pe 13 mai. Romania va concura in cea de-a doua semifinala, pe 11 mai. Alaturi de Romania, in competitie s-au mai inscris 42 de tari.