Skip to content

Miliardele „uitate” ale Elveției. Și românul care figurează pe lista banilor ne-revendicați

Timp de decenii, secretul bancar elvețian a fost un zid impenetrabil. În spatele acestui zid, însă, nu se aflau doar fondurile marilor investitori, ci și miliarde de euro, dolari și franci elvețieni care au fost uitați de-a lungul timpului. Acestea sunt așa-numitele „conturi latente”, ai căror proprietari fie au murit fără să-și informeze rudele, fie au dispărut în anii tulburi ai celui de-al Doilea Război Mondial, lăsând în urmă o avere uriașă neexploatată.

Cum au fost create „conturile fantomă”?

Istoria banilor „uitați” este, în esență, împărțită în două perioade majore:

Cel de-al Doilea Război Mondial: Multe dintre fonduri aparțineau victimelor Holocaustului care își depuseseră bunurile în Elveția neutră înainte de a fi arestate. După război, băncile au păstrat acești bani timp de decenii, până când presiunea juridică internațională și organizațiile evreiești le-au obligat, la sfârșitul anilor 1990, să returneze beneficiarilor peste 1,2 miliarde de dolari.

Perioada postbelică: Mulți deponenți bogați din întreaga lume au deschis conturi secrete din motive fiscale sau pentru securitate financiară. Dacă deponentul murea subit fără a lăsa un testament sau fără ca familia sa să știe de existența contului (sau a codului acestuia), banii rămâneau „înghețați”.

Asociația Bancherilor Elvețieni trimite explicit către dormantaccounts.ch, ceea ce confirmă rolul său oficial.

Pe site sunt publicate date despre titularii cu care banca nu a mai avut contact de cel puțin 60 de ani, pentru active de peste 500 CHF sau cu valoare necunoscută, inclusiv anumite casete de valori. Scopul este găsirea titularilor ori a moștenitorilor

Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări legate de bani și economie , te poți abona aici:

Legea care a schimbat totul

În 2015, sub presiunea comunității internaționale de a combate evaziunea fiscală și din cauza nevoii de transparență, Asociația Bancherilor Elvețieni a lansat o platformă electronică specială. Conform legii, dacă un cont nu a avut nicio activitate (depunere, retragere sau comunicare din partea clientului) timp de 60 de ani consecutivi, banca este obligată să publice datele titularului pe site-ul oficial dormantaccounts.ch.

Vânătoarea de comori

Mii de nume sunt înregistrate pe această platformă . Sumele încep de la câteva mii de franci și ajung la câteva milioane per cont, în timp ce în unele cazuri există și casete de valori cu conținut necunoscut (aur, bijuterii, documente istorice ).

Termenul limită: Din momentul în care un nume este publicat pe platformă, moștenitorii legali au un termen de la 1 la 5 ani (în funcție de vechimea contului) pentru a depune documentele necesare și a solicita banii.

Soarta banilor: Dacă termenul limită trece și nimeni nu se prezintă, banii sunt transferați definitiv în vistieria statului elvețian, iar contul este închis pentru totdeauna.

Conform anchetei jurnalistice, statul elvețian a încasat definitiv 96,6 milioane de franci elvețieni din conturi radiate, întrucât nu au apărut moștenitori.

Românul de pe listă

Printre miile de nume care au văzut lumina tiparului de-a lungul timpului, investigațiile jurnalistice au iun român.

E vorba de Constantinescu Ilie, deținătorul contului 650, ai căror moștenitori mai au un an la dispoziție (decembrie 2027) să-i revendice banii. Procedura e descrisă aici.

Afacerea „paralelă” care a înflorit

Datorită sumelor uriașe implicate, a înflorit o întreagă industrie de avocați și genealogi specializați. Acești profesioniști analizează cu atenție listele bancare elvețiene, găsesc nume, cercetează arbori genealogici din întreaga lume și, atunci când găsesc moștenitori neavizați, le oferă să preia acțiunea legală în schimbul unui comision mare (adesea de până la 30% din sumă).

„Miliardele uitate” ale Elveției sunt o amintire a unei perioade în care secretul bancar era absolut. Astăzi, pe măsură ce timpul trece și termenele limită expiră, sute de milioane continuă să treacă de la o persoană la alta, trecând fie la rude îndepărtate care nu știau niciodată de existența strămoșilor lor bogați, fie la statul elvețian însuși.