Skip to content

Militarii români care au doborât drone în România și Estonia, înaintați în grad în mod excepțional. Miruță: „Lor le datorăm respectul și recunoștința noastră”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Zece militari ai Forțelor Aeriene Române care au contribuit la succesul misiunilor de combatere a dronelor, atât în România, cât și în Estonia, au fost înaintați în grad, în mod excepțional, prin ordin semnat miercuri de ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță. 

„A fost un moment de recunoaștere a meritelor lor. Dar, dincolo de ceremonie și de grade, am vrut să transmit un lucru simplu: succesul nu aparține niciodată unui singur om”, a scris Miruță miercuri într-o postare pe Facebook.

„În spatele fiecărei aeronave care decolează la timp, al fiecărei drone identificate și neutralizate, al fiecărei misiuni îndeplinite fără ca populația să fie pusă în pericol, există o echipă întreagă. Piloți, controlori de trafic aerian, personal tehnic, mecanici, specialiști în supraveghere, comandă și control. Oameni care lucrează coordonat, cu profesionalism și, de multe ori, sub o presiune pe care cei mai mulți dintre noi nu o văd”, a continuat ministrul interimar al Apărării.

Ministrul interimar a precizat că, de asemenea, la Baza 86 Aeriană Borcea, împreună cu generalul Leonard Baraboi şi cu locţiitorul şefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Dragoş Iacob, a analizat în detaliu situaţia de securitate de la graniţa cu Ucraina şi evoluţiile din zona Mării Negre.

„Vreau ca românii să știe un lucru: Armata României nu s-a culcat pe o ureche după misiunile reușite din ultimele zile. Dimpotrivă. Zi și noapte, 24 de ore din 24, sunt analizate toate scenariile, sunt reevaluate permanent procedurile, sunt reconfigurate dispozitivele și sunt adaptate măsurile de răspuns la fiecare evoluție din teren”, a mai spus Radu Miruță.

El a adăugat că le-a cerut comandanților să utilizeze toate capabilitățile disponibile pentru protejarea populației și a promis că va asigura armatei resursele și echipamentele necesare.

„Siguranța României nu este rezultatul norocului. Este rezultatul muncii neîntrerupte a unor profesioniști care veghează în fiecare clipă, chiar și atunci când noi nu îi vedem. Lor le datorăm respectul și recunoștința noastră”, a cochis Miruță.

Trei drone doborâte în trei zile

În decurs de trei zile consecutive, 24, 25 și 26 iulie, săptămâna trecută, în spațiul aerian românesc au fost doborâte trei drone. Despre una cel puțin se știe oficial că a fost rusească, de tipul Geran-2 (Shahed-136). Toate cele trei drone au fost interceptate și doborâte de avioane de vânătoare românești F-16.

Două dintre drone au fost doborâte de același echipaj, format de militari în vârstă de cel mult 28 de ani, a spus Șeful Statului Major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță.

Totodată, un pilor român la manșa unui avion militar F-16 din forța NATO de poliție aeriană pentru țările baltice a doborât în luna mai o dronă în Estonia.