Sari direct la conținut

Milliyet: Câtă încredere poţi avea în Trump în zona de securitate?

HotNews.ro
Milliyet: Câtă încredere poţi avea în Trump în zona de securitate?

​Atiutudinea Turciei faţă de Siria este foarte clară. Spune că nu va permite prezenţa terorismului la frontieră şi prin teza „zonei de securitate” pe care a susţinut-o cu tărie încă de la începutul războiului civil, doreşte ca sirienii să trăiască în linişte pe teritoriul ţării lor. Adică se pronunţă pentru integritate teritorială şi joacă cu cărţile pe masă, nesusţinând secesiunea, scrie ziarul turc Milliyet, citat de Rador.

Iar determinarea în această problemă a demonstrat-o prin curăţarea vestului Eufratului atât de către ISIS, cât şi de către YPG/PKK… Din acest motiv, trebuie spus că această propunere a lui Trump a fost, în primul rând, acceptată de Turcia. Înţelegându-se condiţia că dacă nu va fi Turcia, YPG/PKK nu va fi anihilat în această zonă. Pentru că oricât s-ar preciza că Turcia va deţine controlul, din cauza binecunoscutei indecizii a lui Trump există vrând, nevrând, neîncredere.

Şi mai ales atunci când luăm în considerare un nou potenţial complot al SUA… Generalul în rezervă, Ismail Hakki, fost şef al Informaţiilor din cadrul Statului Major, ne spune ce se întâmplă:

„Atunci când privim locul denumit zona de securitate, cu o adâncime de 32 km, vedem că în această arie sunt patru mari oraşe arabe. În cadrul acestei zone tampon, paralelă cu frontiera, vor exista elemente kurde? Dacă vor exista, cine le va asigura securitatea, Turcia sau Turcia împreună cu SUA? Pentru că atunci când înfiinţaţi o zonă de securitate, nu lăsaţi pe nimeni să pătrundă în interiorul ei. Trebuie să o apăraţi aerian, trebuie să luaţi anumite măsuri. Există semne de întrebare în această privinţă. Cine va fi în interiorul acestei zone de securitate? PYD/PKK vor fi îndepărate de aici, unde se vor duce? În afara acestei zone de securitate, va exista un loc separat sub controlul PYD/PKK?”

Cum adică?

„Trebuie să vedem ce statut va avea. Sunt arabi, sunt kurzi, vor veni şi alţii în acea zonă. Se spune că vor înfiinţa şi consilii. Care grup etnic va avea o influenţă mai mare în acele consilii, acela va câştiga. În acea zonă se poate crea o astfel de ordine, dar trebuie să vedem dacă în sudul celor 20 de mile vor exista sau nu elemente kurde. Atunci când privim frontierele actuale, în sud trebuie să existe elemente kurde. Pentru că regiunile controlate de kurzi se extind spre sud. În imediata apropiere a frontierei, în sudul celor 20 de mile, se află Deir ez-Zor, se află Raqqa, ce se va întâmpla cu ele? Adică există multe probleme care trebuie rezolvate. Atunci când se va dovedi că în schimbul unei zone de securitate nu s-au atins de kurzi, se va constata că în sud există o regiune kurdă. Adică, aşa cum s-a întâmplat şi în nordul Irakului, SUA ar putea înfiinţa o zonă kurdă sub controlul nostru. Este adevărat, în acea zonă sunt şi mulţi arabi, acest subiect trebuie discutat.”

Să înţelegem că această ameninţare va continua?

„Bineînţeles, să înţelegem că această ameninţare va continua. SUA nu dau nimic fără să primească ceva. Trebuie să vedem acest lucru. De exemplu, Statele Unite ar putea aduce în actualitate şi crearea unei zone kurde în est, la graniţa cu Irakul, în apropiere de Sincar”.

În concluzie, cererea de înfiinţare a unei „zone de securitate” pe care Turcia a invocat-o încă din primele momente ale crizei din Siria, se află peste ani, pentru prima dată, datorită administraţiei SUA, pe masa negocierilor. Şi în acest punct, aşa cum a făcut de fiecare dată, Turcia joacă cu cărţile pe masă şi respinge categoric o alăturare cu teroriştii. Deci, decizia îi aparţine lui Trump. Pentru că Turcia este pregătită să facă totul pentru securitatea sa naţională, pentru interesele sale. Şi chiar face…

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro