Sari direct la conținut

Ministerul Agriculturii a început plata în avans a subvențiilor a peste 100.000 de fermieri

HotNews.ro

Agenția de Plăți pentru Agricultură a început în noaptea de 16 spre 17 octombrie să facă plata în avans a subvențiilor a peste 100.000 de fermieri, iar după 1 decembrie se va face plata restului de bani, a anunțat ministrul Agriculturii Petre Daea, la RRA, potrivit Mediafax..

„Așa cum am promis, la minutul 1, în ziua de 16, la cumpăna noții, facem ceea ce trebuie pentru fermieri”, a declarat ministrul Petre Daea, aflat la sediul Agenției de Plăți pentru Agricultură (APIA).

„În noaptea aceasta sperăm să trecem de 100.000 de fermieri, în așa fel încât cel târziu joi să aibă banii în buzunare. Pentru că de acum înainte noi facem operațiunile cuvenite în aceste momente, dar este un traseu al banilor care înseamnă circularea lor prin trezorerii sau bănci unde au conturile”, a spus ministrul.

Referitor la sumele pe care le vor primi fermierii, ministrul Agriculturii a precizat că acestea diferă în funcție de specificitatea fiecărei forme de sprijin și pleacă de la minimul 90 de euro și pot să depășeasă 100 de euro. „Noi le transmitem fermierilor următorul lucru: acum facem avansul, iar de la 1 decembrie încolo dăm și lichidarea. Ne pregătim ca în acestcan să dăm cât mai mult din sumele cuvenite, cât putem efectiv”, a adăugat ministrul Agriculturii Petre Daea.

Oficialul a precizat că din cauza secetei, în teren există „greutăți pentru a pune în brazdă sămânța pentru anul viitor”, iar pentru a nu le transmite fermierilor îngrijorări cu privire la bani pentru executarea lucrărilor, s-a dispus la plata în avans a subvențiilor.

Cu totul vor primi subvenții circa 450.000 de fermieri. În prima jumătate de oră s-au efectuat peste 32.000 de ordine de plată, în valaore de 9,2 milioane de euro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro