Sari direct la conținut

Ministerul Agriculturii: Primele cereri de finantare pentru PNDR 2014-2020 vor putea fi depuse din 20 mai

HotNews.ro
Agricultura moderna, foto © European Union, 2014, Foto: Hotnews
Agricultura moderna, foto © European Union, 2014, Foto: Hotnews

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) si Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) vor deschide, incepand cu 20 mai 2014, prima sesiune de depunere a cererilor de finantare pentru Masura 121 – Modernizarea exploatatiilor agricole si sprijinirea fermelor de familie, cu finantare europeana din Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 -2020, a informat miercuri MADR.

Potrivit sursei citate, aceasta prima sesiune se va desfasura dupa criteriile aferente PNDR 2007 – 2013, dar finantarea va fi asigurata din fondurile alocate perioadei de programare 2014 – 2020, prin aplicarea Regulamentului de tranzitie.

De asemenea, beneficiarii vor putea incheia contracte de finantare care vor fi platite cu fonduri aferente perioadei 2014 – 2020, dupa ce, pe 15 aprilie 2014, Parlamentul a adoptat modificarea Ordonantei de Urgenta 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile, a precizat Ministerul Agriculturii.

„Prin deschiderea acestei sesiuni vom incepe efectiv sa cheltuim din fondurile alocate Romaniei intre 2014 si 2020. De asemenea, includerea fermelor de familie si prioritizarea lor arata ca avem o strategie reala pentru acestea si ca incercam sa intarim si sa sustinem acest tip de ferma deosebit de important pentru economia agrara a Romaniei”, a declarat ministrul agriculturii, Daniel Constantin, potrivit sursei citate.

Ghidul solicitantului pentru Masura 121, care cuprinde si componenta de finantare a fermelor de familie este publicat spre consultare pe pagina de internet a Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, www.apdrp.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro