Sari direct la conținut

Ministerul Agriculturii: Romania are rata de absorbtie de 74% in programul de dezvoltare a satelor, dar la pescuit, numai 40%​

HotNews.ro

Romania a ajuns la o rata de absortie a fondurilor europene de 74% in Programul National de Dezvoltare Rurala, ca sume investite, insa la Programul Operational pentru Pescuit gradul de absortie este doar de circa 40%, a declarat miercuri ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin.

In Programul Operational pentru Pescuit, Romania are la dispozitie circa 230 de milioane de euro, in perioada de programare 2007-2013, din care a absorbit aproximativ 92 de milioane de euro, in conditiile in care mai poate atrage fonduri din acest program pana la sfarsitul anului 2015.

„Programul a pornit gresit si nu a fost un program care sa satisfaca piata cat ne-am fi dorit noi. Acolo sunt deficiente de program”, a explicat ministrul Constantin. El a recunoscut ca Romania a pierdut fonduri europene din acest program in intreaga perioada 2011-2013, prin dezangajare automata. Pana in 2013, inclusiv, in POP, Romania a suferit dezangajari de 22,4 milioane de euro, bani pe care tara nu-i va mai putea absorbi.

In schimb, prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), gestionat tot de Ministerul Agriculturii, Romania a facut investitii din fonduri europene de 6 miliarde de euro, ceea ce echivaleaza cu o rata de absorbtie de 74% din anul 2007 pana in prezent, conform datelor MADR.

Potrivit lui Constantin, obiectivul MADR este de a atinge rata de absorbtie 100% in acest program destinat dezvoltarii satelor, pana la finalul anului 2015, termen pana la care se pot absorbi bani in PNDR 2007-2013. Prin PNDR, care este finantat din Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR), Romania a facut investitii de 835 de milioane de euro in anul 2014, reprezentand circa 10% din alocarea toatala a Romaniei, potrivit MADR.

Tot in agricultura, Romania mai ia bani europeni si pentru platile directe la hectar, pentru care nu sunt necesare proiecte concrete de dezvoltare, asa cum este cazul PNDR.

Astfel, fermierii din Romania au primit plati directe de 6,85 de miliarde de euro, din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), reprezentand o absorbtie de 88% din alocarea totala de 7,79 miliarde de euro pentru intreaga perioada de programare 2007-2013.

In total, prin programele romanesti mentionate, Romania a absorbit fonduri europene de 12,84 miliarde de euro din 2007 pana in prezent, bani provenind din FEADR si FEGA. Rata de absotie a fondurilor europene pentru agricultura si dezvoltare a satelor ajunge la 80,7%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro