Ministerul Comunicatiilor: Licitatie de 11,8 milioane lei (fara TVA) pentru achizitia de servicii de management financiar si control pentru proiectele finantate cu bani UE
Ministerul Comunicatiilor a lansat o licitatie deschisa pentru achizitia de servicii de sprijin pentru realizarea activitatii de verificare a cererilor de rambursare si verificarea la fata locului a proiectelor finantate din fondurile structurale specifice Axei prioritare III a POS CCE, conform unui anunt publicat marti in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP). Valoarea contractului depaseste 11,8 milioane lei (fara TVA) si va fi finantat din fonduri UE.
Castigatorul licitatiei va avea ca atributii verificarea a 2500 de cereri de rambursare si 500 de vizite la fata locului care au ca obiect proiecte in domeniul e-guvernare, e-comert, e-educatie, e-sanatate, e-business.
Acord-cadru se poate semna cu maxim 10 agenti economici, iar durata acordului este de 12 luni incepand de la data atribuirii contractului. Termenul limita pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 24 septembrie, iar termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 27 septembrie. In aceeasi zi va avea loc si deschiderea ofertelor.
In privinta conditiilor cerute ofertantilor interesati, acestia trebuie sa aiba o cifra de afaceri globala pe ultimii 3 ani de minim 1.000.000 lei. Acestia trebuie de asemenea sa prezinte lista principalelor prestari de servicii in ultimii 3 ani.
Detalii in caietul de sarcini atasat articolului.