Sari direct la conținut

Ministerul de Finante va face simulari ale propunerilor de reforma sugerate de Varujan Pambuccian. Cum ar arata economia cu o cota unica de 4% si TVA de 25% ?

HotNews.ro
Varujan Pambuccian, Foto: HotNews.ro
Varujan Pambuccian, Foto: HotNews.ro

Propunerile de reforma fiscala ale deputatului Varujan Pambuccian (printre care scaderea cotei unice la 4%, dar si cresterea TVA la 25 %) vor fi analizate de experti ai Cabinetului Boc si ai Ministerului de Finante, care vor face simulari si modelari in baza propunerii deputatului. „Vinerea trecuta am inaintat premierului Boc propunerile mele si am convenit ca ele sa stea la baza unor calcule, modelari econometrice, pentru a estima cat mai riguros efectele in economie. Deocamdata nu pot sa spun ce va iesi. Probabil ca miercuri, dupa ce motiunea va fi analizata, voi avea o discutie la sediul Finantelor pentru a evalua impactul propunerilor mele”, a declarat pentru HotNews.ro, Pambuccian.

a) Abrogarea impozitului forfetar. Efectele sale bugetare se pot cuantifica in pierderi. Companiile care nu au fost ajutate sa moara, au fost nevoite fie sa iși mute rezidența fiscala, fie sa renunțe la o parte din personal.

b) Adoptarea unei masuri prin care plata TVA sa fie facuta in momentul incasarii și nu in cel al facturarii pentru tranzacțiile care sunt realizate prin intermediul bancilor. Aceasta masura ar ușura povara pusa pe companii care, de cele mai multe ori, trebuie sa iși provizioneze banii cu care sa plateasca dari in avans statului.

c) Plata tuturor datoriilor restante ale statului catre mediul privat.

d) Modificarea structurii sistemului de taxe și impozite prin reducerea numarului lor la TVA, cota unica (impozit pe venit, impozit pe profit, impozit pe dividende), cota pentru asigurarile sociale și de sanatate.

e)Restructurare a raportului TVA-cota unica, printr-un TVA de 25% și o cota unica de 4%. Sa ma explic:

Ideea de plecare este ca pentru ca un acționar sa iși poata primi cota sa de profit, trebuie platit un 32% (16%+16%). Azi, in majoritatea companiilor, banii se scot cu un cost de 8-10%. Daca se pune fiscul pe ele, soluția e simpla: ca și in cazul impozitului forfetar, iși muta rezidența fiscala și platesc impozite altor state. Pentru ca statul sa poata incasa mai mult decat 0, ar trebui sa avem cota unica de 4%. Pentru ca incasarile la buget sa nu scada, TVA-ul ar trebui sa fie 25%. Și acum sa vedem cum arata poza asta:

TVA 25% inseamna o creștere cu 6%. Cum un punct procentual in TVA duce la o scumpire cu 0,8 puncte procentuale, asta inseamna ca prețurile vor crește cu circa 5%. Cu atat va trebui statul sa compenseze persoanele cu venituri netaxabile (aici, ca sa nu fie discuții pe tema asta, sunt incluși și pensionarii).

In cazul salariaților, scaderea impozitului de la 16 la 4%, inseamna o creștere a venitului real cu circa 11%. Acest lucru ar putea fi generator de inflație, dar suntem intr-o perioada de dezinflație, in drum spre deflație și in acest context este un lucru bun. El duce și la o ușoara creștere a consumului, facand in același timp locul de munca mult mai ieftin și deci mai stabil, propune Varujan Pambuccian pe blogul lui.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro