Sari direct la conținut

Ministerul de Interne a declansat o ancheta in legatura cu Panoul „Tinutul Secuiesc” din Covasna

HotNews.ro

Consiliul Judetean Covasna va amplasa joi, definitiv, un panou care marcheaza intrarea in Tinutul Secuiesc. Demeter Janos, presedintele CJ Covasna, a declarat miercuri pentru NewsIn ca panoul va fi montat la intrarea dinspre Brasov, in comuna Chichis, si va fi mentinut permanent.

  • Citeste si: Presa maghiara despre vizita lui Basescu in secuime: Ceardas prezidential
  • Demetar Janos sustine ca este vorba despre un panou publicitar comandat de Consiliul Judetean, avand toate avizele si autorizatiile.

    Imediat dupa anuntul lui Janos, seful Biroului de presa din Ministerul Internelor si Reformei Administrative, Alin Avram, a declarat pentru Hotnews.ro ca ministerul analizeaza aceasta situatie, iar la finalul verificarilor va fi dat publicitatii un punct de vedere oficial.

    Panoul a fost amplasat temporar marti, moment in care Forumul Civic al Romanilor (FCR) din Covasna si Harghita a protestat vehement impotriva instalarii. Reprezentantii FCR au cerut atunci sanctionarea persoanelor care au marcat hotarul judetului Covasna cu un panou inscriptionat Tinutul Secuiesc, considerand ca are scop politic.

    Instalarea panoului are loc la o saptamana dupa vizita presedintelui Basescu in Harghita si Covasna, unde a facut declaratii dure la adresa UDMR. Basescu a fost invinuit de reprezentantii acestui partid ca face jocurile Uniunii Civice a Maghiarilor, formatiune care are inscrisa in program autonomia Tinutului Secuiesc.

    ARHIVĂ COMENTARII
    INTERVIURILE HotNews.ro