Sari direct la conținut

Ministerul Dezvoltarii: Legea privind publicitatea stradala poate fi aplicata

HotNews.ro

Legea privind amplasarea si autorizarea mijloacelor de publicitate va putea fi aplicata, chiar daca o prevedere din acest act normativ a fost declarata neconstitutionala, sustine Ministerul Dezvoltarii. Curtea Constitutionala a Romaniei a admis, miercuri, o sesizare facuta de USL prin care era reclamata neconstitutionalitatea noii legi adoptata in decembrie de Camera Deputatilor. „In urma deciziei Curtii Constitutionale, legea va intra in vigoare dupa modificarea de catre Parlament a datei-limita pana la care mijloacele de publicitate pot fi mentinute in amplasamentele autorizate, 1 ianuarie 2012, data care, in prezent, este anterioara promulgarii legii”, informeaza Ministerul Dezvoltarii.

Potrivit acestuia, legea a fost elaborata ca urmare a dezorganizarii si a modului haotic in care este realizata in prezent publicitatea stradala in majoritatea localitatilor din tara. Legea stabileste cadrul general prin care autoritatile administratiei publice locale vor putea elabora regulamentul local privind amplasarea mijloacelor de publicitate si adauga conditii mai restrictive gandite pentru a proteja aspectul vizual al localitatilor si siguranta cetatenilor.

Legea va interzice, printre altele, acoperirea cu orice mijloc de publicitate a suprafetelor vitrate ale cladirilor, precum si amplasarea de mijloace de publicitate pe obiectele de arta monumentala, pe cladirile reprezentand monumente istorice, pe arbori, pe zona carosabila a strazilor si a drumurilor, in intersectii, in sensurile giratorii si in spatiul destinat circulatiei autovehiculelor si semnalizarii rutiere. Legea mai prevede ca regulamentul local privind amplasarea mijloacelor de publicitate va fi corelat cu prevederile documentatiilor de urbanism aprobate, iar in procesul de stabilire a regulamentului vor fi consultati si specialisti din urbanism, arhitectura, design si peisagistica.

Dupa promulgare, autoritatile publice locale vor fi responsabile cu aplicarea prevederilor legii, inclusiv cu desfiintarea constructiilor/amplasamentelor care nu vor respecta prevederile legale.

  • „Am intampinat o opozitie foarte mare la adresa acestei legi din partea reprezentatilor industriei, care au interese de sute de milioane de euro. Ca oricare cetatean, insa, si eu sunt deranjata de aspectul pe care Capitala si alte orase au ajuns sa-l aiba din cauza miilor de panouri, bannere si firme care atarna peste tot. Capitala, ca sa iau cel mai rau exemplu, arata astazi ca un bazar in care ne-am scos cu totii cearsafurile la uscat. Nu interzicem publicitatea stradala, vrem doar sa o transformam intr-o activitate civilizata, care sa nu agreseze vizual cetatenii si sa nu puna in pericol siguranta publica. De multe ori, panourile sunt amplasate in puncte cu vizibilitate pentru firma care-si promoveaza produsul, dar care afecteaza traficul auto si pietonal. Daca vrem ca orasele noastre sa arate civilizat si sa fie atractive si sigure pentru turisti si pentru locuitorii lor, aceasta lege trebuia adoptata. Niciunde in Europa nu este haosul de la noi in centrele oraselor, cladiri de patrimoniu acoperite de bannere publicitare, panouri care ascund semne de circulatie sau care blocheaza trei sferturi din trotuare! Este o lege pe cat de contestata de cei cu interese, pe atat de necesara oamenilor de rand!”, a declarat ministrul dezvoltarii, Elena Udrea.

Potrivit informarii Curtii Constitutionale, aceasta „a admis sesizarea si a constatat ca sintagma „dar nu mai tarziu de 1 ianuarie 2012″ cuprinsa in art. 65 alin (1) din Legea privind amplasarea si autorizarea mijloacelor de publicitate este neconstitutionala”. Articolul respectiv arata ca „mijloacele de publicitate autorizate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi pot fi mentinute pe amplasamentele autorizate pana la data expirarii contractelor de publicitate in curs, dar nu mai tarziu de 1 ianuarie 2012”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro