Sari direct la conținut

Ministerul Economiei vrea sa o numeasca pe Daniela Lulache director interimar la Nuclearelectrica

HotNews.ro

Ministerul Economiei propune ca Daniela Lulache, fost director general al Fondului Proprietatea, sa preia temporar functia de director general al producatorului de electricitate Nuclearelectrica, in conditiile in care compania are deja un sef intermiar, anunta agentia Mediafax.

Propunerea va fi discutata in AGA Nuclearelectrica programa pentru 26 octombrie, se arata intr-un convocator publicat pe site-ul Nuclearelectrica.

Lulache ar urma sa fie sefa la compania de stat pana cand va fi selectat un manager profesionist.

Lulache a fost revocata de la conducerea Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea in decembrie 2009, in locul sau fiind numit Ionut Popescu. Ea a primit in 2009 de la FP indemnizatii, bonusuri si compensatii de 1,86 milioane lei.

Nuclearelectrica are un director interimar din decembrie 2011, fostul director de dezvoltare Dumitru Dina.

Compania este al treilea cel mai mare producator de energie din Romania, dupa Hidroelectrica si Complexul Energetic Oltenia. Cele trei companii sunt controlate de stat, prin Ministerul Economiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro