Ministerul Finanțelor: Înrolarea în SPV este o facilitate opțională pentru românii din diaspora
- Redactia Hotnews
Propoziția ”identificarea contribuabililor la misiunile diplomatice/oficiile consulare ale României” din referatul proiectului de ordin se referă la îndeplinirea procedurii de confirmare a identității contribuabililor, care solicită înregistrarea în SPV, informează Ministerul Finanțelor, potrivit Mediafax.
Ministerul precizează într-un comunicat că răspunde astfel întrebărilor apărute în spațiul media legate de proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului finanþelor publice nr. 660/2017 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între Ministerul Finanțelor Publice/organul fiscal central și persoanele fizice, persoanele juridice și alte entități fără personalitate juridică:
Scopul prevederii menționate este de a veni în întâmpinarea persoanelor fizice, care au cetățenia română și doresc să se înroleze voluntar în SPV – Spațiul Privat Virtual, dar domiciliază, au reședința sau lucrează în străinătate. În acest sens, pentru a le oferi si posibilitatea de a se prezenta și la ambasada sau oficiile consulare din țara în care se află, care sunt mai apropiate, se propune următoarea completare pentru art. 20 alin. 6 lit. b): „b) aprobare la ghișeu. În acest caz persoana fizică trebuie să se prezinte la orice organ fiscal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în scopul identificării fizice. În cazul persoanelor fizice care au cetățenia română și domiciliază, au reședința sau lucrează în străinătate, în scopul identificării fizice, se pot prezenta și la oficiile consulare sau ambasadele României în circumscripția cărora domiciliază, au reședința sau lucrează, după caz.”
Ministrul Eugen Teodorovici a explicat joi că măsura este o propunere pentru cei care trăiesc în afara țării de a folosi sistelul de comunicare cu ANAF, de a se înrola în acest sistem dacă doresc. Prin intermediul ambasadelor și consulatelor doritorii pot primi parolele pentru a intra în sistem, pentru a nu mai veni până în țară pentru a le lua.
Ministerul Finanțelor a publicat un proiect de act normativ care extinde capabilitățile Spațiului Virtual Privat, și care oferă cetăţenilor români care domiciliază, au reşedinţa sau lucrează în străinătate, posibilitatea de a se prezenta şi la oficiile consulare sau ambasadele României în scopul identificării fizice și înregistrării în SPV. Referatul proiectului de ordin a fost actualizat și poate fi consultat pe site-ul MFP la rubrica Transparență decizională.