Skip to content
In urma articolului publicat de HotNews.ro,

Ministerul Finantelor Publice da explicatii cu privire la stadiul aprobarii programelor de finantare

Anasstasios Bugas, directorul Unitatii Romania din cadrul DG Regio (Comisia Europeana) a precizat ca procedura de “intrerupere” a analizei unor programe de catre executivul de la Bruxelles este una fireasca. Astfel, oricare din cele sapte programe romanesti se pot afla intr-o situatie de intrerupere temporara a discutiilor cu oficialii europeni.

Numai doua programe, potrivit lui Bugas, au fost suspendate, din cauza ca a fost atins un termen limita pentru etapa actuala a discutiilor asupra acestor documente.

Oficialul European a precizat ca suspendarea poate fi de doua zile, o saptamana sau mai mult, durata intreruperii fiind adaugata celor patru luni regulamentare pe care Comisia le are pentru a da “unda verde” programelor. “Aceasta nu inseamna ca avem obiectii majore la continutul programelor.”, a mai spus Anasstasios Bugas.

Potrivit lui Bogdan Dragoi, secretar de stat in cadrul Ministerului Finantelor Publice, autoritatile romane si cele europene vor ajunge astazi la un acord asupra formei finale a primului document important ce trebuie aprobat la Bruxelles, Cadrul Strategic National de Referinta.

Explicatiile si precizarile complete ale lui Anasstasios Bugas, la www.euractiv.ro