Ministerul Fondurilor Europene explica: Acreditarea institutiilor din sistem, realizata in 2009, le da capacitatea de a semna orice document
¬¬Capacitatea organismului intermediar de a semna orice document (ex. contracte de finantare), potrivit acordului de delegare de functii, este recunoscuta prin acreditarea sistemului de management si control, acreditare obtinuta de catre AM POSDRU in anul 2009 si valabila pentru intreaga perioada de implementare a POSDRU¬, transmite Ministerul Fondurilor Europene drept raspuns la acuzatiile unor avocati potrivit carora organismele intermediare POSDRU nu ar avea baza legala pentru a semna documente.
Mai exact, casa de avocatura Trandafir si Asociatii a transmis un articol pentru HotNews.ro in care arata ca Ordinul de ministru nr.81/2014, prin care MFE deleaga atributii Organismelor Intermediare POSDRU nu a fost publicat niciodata in Monitorul Oficial, prin urmare toate deciziile acestor institutii ar putea fi considerate nule, inclusiv contractele de finantare semnate cu beneficiarii.
Citeste articolul avocatilor aici
Iata raspunsul integral al Ministerului Fondurilor Europene, transmis la solicitarea HotNews.ro:
„In acord cu Hotararea de Guvern nr.10/2013 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, cu modificarile si completarile ulterioare, Autoritatea de Management POSDRU (AM POSDRU) a fost organizata ca directie Generala in cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice.
In scopul asigurarii unei abordari si a unei practici unitare in gestionarea fondurilor alocate, incepand cu data de 1 martie 2014 a fost realizata preluarea de catre Ministerul Fondurilor Europene a intregii structuri si a atributiilor Autoritatii de Management POS DRU de la Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2014 pentru aprobarea unor masuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structural.
Potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1083/2006de stabilire a anumitor dispozitii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European si Fondul de coeziune si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999, articolul 59 Desemnarea autoritatilor, stabileste faptul caStatul membru poate sa desemneze unul sau mai multe organisme intermediare pentru realizarea integrala sau partiala a atributiilor autoritatii de gestionare sau ale autoritatii de certificare sub supravegherea autoritatii respective.
In conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr.1083/2006,AMPOSDRU a stabilit delegarea unor functii pentru implementarea POSDRU celor 8 Organisme Intermediare regionale (cu personalitate juridica) si celor 3 organisme intermediare nationale.
In anul 2008 au fost elaborate si semnate acordurile de delegare de functii cu organismele intermediare desemnatein vederea definitivarii cadrului de implementare a POSDRU. Acordurile si actele aditionale au fost aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei si egalitatii de sanse nr. 600 din 2008 pentru aprobarea unor acorduri de delegare de functii privind implementarea POSDRU 2007-2013, publicat in Monitorul Oficial nr. 882 din 24 decembrie 2008.
Desemnarea organismelor intermediare regionale (organizate la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare stabilite prin Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regionala in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare)s-a realizat prin Hotararea Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul institutional de coordonare si de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificarile si completarile ulterioare.
Acreditarea intregului sistem de management si control (inclusiv a organismelor intermediare) s-a realizat in urma misiunii de audit din perioada 2008-2009, intreprinsa de catre Directia de Audit pentru Fondul Social European, programele PHARE si alte fonduri, din cadrul Autoritatii de Audit, prin emiterea Raportului privind evaluarea conformitatii sistemului de management si control stabilit pentru POSDRU in accord cu cerintele articolelor de la 58 la 62 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1083/2006 si Partea a III-a din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1828/2006.
In consecinta,capacitatea organismului intermediar de a semna orice document(ex. contracte de finantare), potrivit acordului de delegare de functii,este recunoscuta prin acreditarea sistemului de management si control, acreditare obtinuta de catre AM POSDRU in anul 2009 si valabila pentru intreaga perioada de implementare a POSDRU.
In ceea ce privesteordinele/ actele aditionale la ordinele privind delegarea de functiicatre organismele intermediare ale POSDRU,acestea cuprind precizari generale referitoare lamodul de indeplinire de catre aceste organisme, a functiilor delegate.Prin urmare, ordinele privind acordul de delegare de functii sunt acte interinstitutionale, cele doua parti semnatare fiind doar organismul intermediar si autoritatea de management.
Documentele necesare implementarii proiectelor finantate prin POSDRUsunt reprezentate de instructiuni, ghiduri ale solicitantului si alte categorii de documente,acestea fiind publicate atat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, cat si in Monitorul Oficial al Romaniei (in cazul in care sunt aprobate prin ordine de ministru).
Actul juridic care da nastere la drepturi si obligatii atat pentru beneficiar, cat si pentru organismul intermediar, este contractul de finantare semnat de catre cele doua parti mentionate, urmat de legislatia nationala si/sau europeana aplicabila, instructiuni.”