Sari direct la conținut

Ministerul Muncii vrea să dezvolte cu aproape 30 milioane de euro un sistem IT pentru soluționarea online a solicitărilor primite de la cetățeni

HotNews.ro
Imagine ghiseu, Foto: Dollo.ro
Imagine ghiseu, Foto: Dollo.ro

​Ministerul Muncii va implementa în următorii 3 ani un sistem IT care să permită interacțiunea online a cetățeanului cu ministerul și cu instituțiile aflate în subordine, coordonare sau autoritate, proiect de investiții adoptat miercuri în ședința de Guvern. Proiectul de investiții are o valoare totală de peste 133,1 milioane de lei (peste 27 milioane de euro), 85% din sumă provenind din fonduri externe nerambursabile, iar restul de la bugetul de stat, a anunțat ministerul.

  • „Practic, printr-un singur punct de contact – portalul MMPS, se va asigura: depunerea on-line a cererilor de beneficii și de servicii sociale, posibilitatea de consultare on-line a dosarelor de către orice cetațean sau întreprindere, precum și posibilitatea constituirii dosarelor electronice ale beneficiarilor de servicii sociale și, implicit, optimizarea și modernizarea activității asistenților sociali, prin implementarea unui modul de management de caz, care va permite și introducerea datelor prin terminale mobile (ex. pentru ancheta socială).”, se arată în comunicatul Ministerului Muncii.

Proiectul de investiții va fi implementat de Ministerul Muncii împreună cu Agenţia Naţională pentru Plăti și Inspecţie Socială (ANPIS) și Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR).

  • ”Ne dorim să facilităm accesul oamenilor la o gamă largă de servicii publice electronice: asistență, consiliere și îndrumare, fără a mai fi necesară deplasarea la ghișeu. Acest Hub de servicii pune bazele unei administraţii publice moderne şi eficiente prin asigurarea interacţiunii unice cu cetăţenii și întreprinderile, dar și prin crearea unei platforme de interconectare între minister și instituțiile din subordine.”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Proiectul de investiții „HUB DE SERVICII MMPS – SII MMPS”, aprobat în ședința de Guvern de astăzi, are o valoare totală de 133.137.000 lei, 85% din sumă provenind din fonduri externe nerambursabile, iar restul de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Concret, „HUB DE SERVICII MMPS – SII MMPS” va permite:

  • depunerea on-line a cererilor de beneficii de asistență socială și servicii sociale, prin intermediul unui singur punct de contact cu cetățeanul – portalul MMPS;
  • crearea modulul e-Asistență Socială;
  • posibilitatea de consultare on-line a dosarelor de către orice cetațean sau întreprindere;
  • constituirea dosarelor electronice ale beneficiarilor de servicii sociale și, implicit, optimizarea și modernizarea activității asistenților sociali, prin implementarea unui modul de management de caz, inclusiv prin culegerea/introducerea de date prin terminale mobile (ex. pentru ancheta socială), care va permite totodată crearea și consolidarea diverselor formulare electronice și crearea bazelor de date electronice interoperabile (la nivel de CNP) pentru diferitele tipuri de servicii;
  • creșterea accesibilității serviciilor publice electronice care urmează a fi furnizate de către MMPS și instituțiile sale, în fapt măsuri de optimizare și debirocratizare;
  • asigurarea mecanismelor de prevenție, de semnalare automată a suspiciunii de fraudă;
  • furnizarea de date corecte (prin eliminarea erorilor, redundanțelor și/sau tentativelor de fraudă) celor care gestionează fondurile publice destinate indemnizațiilor sociale, beneficiilor sociale, pensiilor, ajutorului de șomaj, prestării serviciilor sociale, acordării ajutoarelor etc., în domeniile de activitate specifice MMPS și totodată obținerea unor rapoarte optimizate pentru fundamentarea deciziilor și politicilor din domeniile muncă, familie și protecție socială, la nivel național;
  • asigurarea interoperabilității sistemelor informatice în plan intern (între departamentele MMPS și instituțiile aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMPS), național (între MMPS și instituțiile aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMPS și alte instituții centrale și locale) și european (cu sisteme omoloage de la nivel European, cu Registrele Europene);
  • gestionarea unitară a informațiilor cu privire la beneficiarii de drepturi de securitate socială acordate acestora din fonduri publice.

Durata de implementare a proiectului este de 3 ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro