Sari direct la conținut

Ministerul Sănătăţii cere CNA să analizeze o reclama unui centru privat de testare anti-Covid, dar și producţia promovată de TVR de Revelion: „Instigă la încălcarea şi nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară”

HotNews.ro
Coronavirus in Romania, Foto: Grosescu Alberto Mihai / Shutterstock Editorial / Profimedia
Coronavirus in Romania, Foto: Grosescu Alberto Mihai / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ministerul Sănătăţii a solicitat, luni, Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) să analizeze două „comunicări publice” difuzate la televiziune, pe motiv că acestea ar instiga la încălcarea şi nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară necesare pentru limitarea răspândirii noului coronavirus şi protejarea sănătăţii comunităţii.

„Ministerul Sănătăţii a solicitat Consiliului Naţional al Audiovizualului analiza şi impunerea măsurilor necesare, în conformitate cu prevederile legislative, pentru două comunicări publice difuzate în sfera vizualului care instigă la încălcarea şi nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară necesare pentru limitarea răspândirii noului coronavirus şi protejarea sănătăţii comunităţii”, se arată într-o informare a ministerului transmisă luni și citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, este vorba despre reclama tv a Centrului privat de testare „OK Medical”, „care induce publicului, în special celui tânăr, ideea falsă că ai acces în spaţii aglomerate închise, de exemplu concerte, fără mască de protecţie şi respectarea distanţării sociale, doar pe baza efectuării unui test RT-PCR”.

Totodată, Ministerul Sănătăţii „dezaprobă” producţia care a fost promovată de Societatea Română de Televiziune în noaptea de Revelion, deoarece prin „discurs, mimică, mesajul transmis” ar instiga la nesupunere faţă de măsurile de protecţie luate de autorităţi.

„Ministerul Sănătăţii solicită păstrarea unei informări corecte şi bazate pe adevăr în interesul public şi îndeamnă la respectarea, în continuare, a tuturor măsurilor de protecţie şi igienă stabilite pentru limitarea infecţiei cu SARS-CoV-2”, se subliniază în comunicat.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro